Kit Harrington: „Blestemul serialului „Game of Thrones” este că va trebui să vorbesc despre el toată viaţa”

02 12. 2014, 18:00
Actorul britanic Kit Harrington este unul din actorii norocoşi care au găsit de muncă imediat după ce-au terminat şcoala de actorie. Pentru acest lucru, el este extrem de recunoscător, admiţând că niciodată nu s-a gândit că va avea atât de mult succes din prima. „”Game of Thrones” e viaţa mea, face parte din meseria mea şi iubesc serialul. Dar dacă e vreun blestem care vine mână în mână cu asta, atunci e faptul că până la sfârşitul vieţii va trebui să vorbesc despre el.” 
  
Tot în acest interviu, Kit Harrington recunoaşte că, de multe ori, pune la îndoială faptul că ar putea avea un viitor în cinematografie: „N-o să dau nume, dar de multe ori în timpul unor proiecţii private la filmele la care am lucrat, am fost cu ochii în lacrimi. Pentru că am urât ce-am văzut. Şi nu pot să nu mă gândesc: Gata, ăsta e sfârşitul.” 
 
Kit nu are o părere bună nici despre actori: „Toţi sunt narcisişti, până la ultimul om, pot să-ţi garantez asta. Să ai curaj să te ridici în picioare şi să vrei să fii văzut. Asta vine din faptul că ori nu ţi s-a acordat atenţie când ai fost copil, ori ai avut parte de ea şi vrei mai mult. Şi mai mult. Eu fac parte din categoria asta. 

Sursa: http://www.gq-magazine.co.uk