La 62 de ani, Mickey Rourke face ravagii în ringul de box

De: Nicoleta Nicolae / 01.12.2014, 06:30
La 62 de ani, Mickey Rourke face ravagii în ringul de box
După o absenţă de 20 de ani de pe ringul de box, actorul Mickey Rourke a revenit la luptă şi şi-a pus la pământ adversarul după două runde.

Mickey Rourke a intrat în ringul de box, după o pauză de 20 de ani, la sfârşitul săptămânii trecute. El l-a avut ca adversar la Moscova pe Elliot Sezmour, în vârstă de 29 de ani, pe care l-a doborât după a doua rundă. Meciul a fost unul demonstrativ, scrie Mediafax

Purtând o pălărie de cowboy, o pelerină colorată în roşu şi auriu şi cu mănuşi de box aurii şi lucioase, Mickey Rourke l-a trimis la podea pe Elliot Seymour de două ori, înainte ca meciul să fie oprit şi actorul să fie declarat învingător.

Rourke meci

Meciul de vineri a fost prima partidă de box a lui Mickey Rourke după peste 20 de ani de la momentul în care acesta a decis să renunţe la acest sport şi să se concentreze mai mult pe cariera sa cinematografică, jucând în filme ca „Luptătorul/ The Wrestler”, care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, un premiu BAFTA şi un Glob de Aur pentru cel mai bun actor, şi „Eroi de sacrificiu/ The Expendables”.