Legea impotriva pirateriei pe internet a intrat in vigoare in Franta
Legea, care a intrat in vigoare ieri, prevede
ca
cei care descarca de pe internet muzica, filme si alte lucruri
protejate de copyright vor fi supusi sistemului „celor trei
lovituri”. Acesta presupune un mail de
atentionare, apoi o scrisoare, iar daca
respectiva persoana continua sa descarce materiale ilegale i
se poate intrerupe conexiunea de internet pana la un
an.
Legea a trecut de Parlament in septembrie anul trecut, fiind
puternic sustinuta de presedintele Sarkozy, insa a fost
modificata masiv de Curtea Constitutionala din Franta, care a
declarat-o partial neconstitutionala.
Legea este una dintre cele mai dure din Europa in
domeniul pirateriei online si este sustinuta de industria
muzicala din Franta. Totusi, opozitia socialista si
grupurile care protejeaza consumatorii sunt impotriva aplicarii
ei, pe motiv ca va fi dificil de pus in practica.
Pe de alta parte insa, Comisarul European pentru Telecom
considera ca legea franceza este conforma cu dreptul comunitar.