Leonardo DiCaprio, în Un ghem de minciuni

De: Carmen Ulian / 18.05.2015, 00:00
Leonardo DiCaprio, în Un ghem de minciuni

Filmul se bazează pe un roman scris de David Ignatius, un jurnalist cu experienţă, care s-a ocupat de CIA şi de Orientul Mijlociu timp de 10 ani, pe vremea când lucra la The Wall Street Journal, înainte de a trece la The Washington Post.

Roger Ferris (Leonardo DiCaprio) este cel mai bun agent operativ de informaţii pe care SUA îl are în teren, în locuri în care viaţa unui om valorează doar cât informaţiile pe care este în stare să le furnizeze. În misiunile care-l poartă în jurul lumii, ziua de mâine a lui Ferris depinde de vocea de la capătul firului unui telefon securizat, care aparţine unui veteran al CIA, Ed Hoffman (Russell Crowe).

Conducând operaţiunea de la tastatura unui laptop, Hoffman, aflat undeva la marginea unui oraş, a dat de urma unui terorist cu profil de lider, care a reuşit să orchestreze o întreagă cascadă de atacuri cu bombă, fără a putea fi descoperit de cea mai sofisticată reţea de informaţii din lume.

Pentru a-l ademeni pe terorist să iasă la iveală, Ferris va trebui să se infiltreze în lumea lui întunecată. Dar cu cât Ferris se apropie mai mult de ţintă, cu atât îşi dă seama că nu se poate bizui pe nimeni, şi, totuşi, încrederea este singura forţă care l-ar putea scoate de acolo în viaţă.
 

Durata: 128 min