Leonardo DiCaprio, întâlnire cu Papa Francisc!

29 01. 2016, 10:21

Actorul american, al cărui tată este de origine italiană, a fost primit joi la ora 11.30 la Palatul Pontifical de la Vatican.
„Sanctitate, vă mulţumesc că îmi oferiţi această audienţă privată”, i-a spus Leonardo DiCaprio, la începutul întâlnirii, în limba italiană, Papei Francisc.

Apoi, actorul american a continuat conversaţia în limba engleză, prin intermediul unui interpret al Vaticanului. DiCaprio i-a oferit Papei Francisc o carte despre protecţia mediului, explicând că tatăl lui i-a pus această carte lângă pat de când era copil. Din imaginile prezentate de cotidianul La Repubblica, se pare că este vorba de o carte cu ilustraţii din operele pictorului olandez Hieronymus Bosch.

„Această carte reprezintă pentru mine promisiunea unui viitor pentru planeta noastră (…); este reprezentativă şi pentru viziunea dumneavoastră şi aş vrea să vă ofer în dar această carte”, i-a spus DiCaprio şefului Bisericii Catolice.

Leonardo DiCaprio şi Papa Francisc au discutat în principal despre protejarea mediului înconjurător, o pasiune comună a celor două celebrităţi.