Lidia Buble, impresionată de o fetiţă care susţine că poate comunica cu îngerii

14 06. 2018, 12:13

Tot în acea perioadă, s-a descoperit că fetiţa suferă de o trombofilie severă cu trei mutaţii genetice, o boală care neţinută sub control poate să-i fie fatală. Irina este însă senină şi blândă şi spune că are încredere în Rafael, îngerul pe care i l-a trimis Dumnezeu şi a cărui prezenţă o simte în permanenţă lângă ea.

“Când aveam opt sau nouă ani, am căzut şi am început să plâng, iar Rafael a făcut o pietricică din lacrima mea, în care scrie Maria, dar numai eu pot să văd asta”, spune Irina.
“Irina este un copil binecuvântat. Doar un om care-l iubeşte pe Dumnezeu şi care are permanent o legătură foarte puternică cu el poate să îi simtă prezenţa atât de intens”, e de părere Lidia Buble.
Ce îi oferă Irina Lidiei Buble şi ce promisiune îi va face jurata fetiţei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 16 iunie, de la ora 20.00, în prima ediţie a celui de-al nouălea sezon „Next Star”, prezentată de Dan Negru.