Lista filmelor premiate la Chitila Film Fest 2014

Apropo.ro / 25.08.2014, 13:13
Lista filmelor premiate la Chitila Film Fest 2014

”Secretul lui Bacchus”, ”B.D. la munte şi la mare”, “Umilinţa”, “Zi că-ţi place” au fost doar câteva dintre producţiile care au putut fi urmărite în cadrul festivalului ajuns acum la cea de-a patra ediţie

Irina Margareta Nistor, Ruxandra Ion şi actorul Valentin Teodosiu au făcut parte din juriu!

A patra ediţie a festivalului Chitila Film Fest 2014 a avut loc între 15 şi 17 august, pe malul lacului Chitila, lângă singura rezervaţie de nuferi din zona de sud a României.

Publicul s-a putut delecta şi în acest an cu filme de calitate. ”Secretul lui Bacchus”, ”B.D. la munte şi la mare”, “Umilinţa”, “Zi că-ţi place” au fost doar câteva dintre producţiile care au putut fi urmărite în cadrul festivalului ajuns anul acesta la cea de-a patra ediţie. Marii premiaţi ai celei de-a patra ediţie a Chitila Film Fest 2014 au fost însă după cum urmează:

Premiu 1 scurt metraj, „MÂINE, BACH”, regia Mihnea Ciorică.

Premiu 1 documentar, „MAN VS. MAN”, regizor Octavian Repede.

Menţiune specială documentare „MEANWHILE BUCHAREST”, regia Roxana Andrei.

Premiul special al juriului, documentare, „WILD”, regia Dan Curean.

 
În deschiderea Chitila Film Fest 2014 a cântat trupa The dAdA.
 

Organizatorii au păstrat ambianţa cu care şi-au obişnuit spectatorii, iar filmele nominalizate au putut fi urmărite pe un ecran gigant pe malul lacului Chitila.

 
Anul trecut, juriul a fost format din: Irina Margareta Nistor, Cornel Mihalache, Dorian Boguta şi Vlad Druc, iar în anul 2014 juriul a fost alcătuit din Irina Nistor (critic defilm), Valentin Teodosiu (actor), Cătălin Apostol (regizor), Cornel Mihalache (regizor), Ruxandra Ion (producător de film).

Chitila Film Fest 2014 s-a desfăşurat cu sprijinul Sprint Media Group, Temple Media, Primăria Chitila şi Consiliul Judeţean Ilfov.
 
Chitila Film Fest se doreşte a deveni, odată cu ediţiile viitoare, organizate anual, o rampă de lansare pentru tinerii regizori, în cursa pentru marile festivaluri de film internaţionale.