Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu, cu ochii în lacrimi la revenirea în ţară

06 02. 2018, 14:34

Atât Liviu, cât şi Andrei se bucură de cel mai frumos rol, cel de tătic, iar despărţirea de cei mici nu a fost una deloc uşoară, mai ales că cei doi se înscriseseră într-o cursă a imprevizibilului. Nici pentru familiile lor nu a fost mai simplu, dar pentru că şi-au dorit să scurteze momentele până la revedere, au decis să le facă o surpriză artiştilor la întoarcerea de la filmările din Asia. Iubitele celor doi au venit împreună cu copiii să-i întâmpine la poarta de sosire şi astfel au reuşit să le ofere cel mai frumos moment de bun venit. Vizibil emoţionaţi şi cu lacrimi în ochi, Andrei şi Liviu şi-au îmbrăţişat familiile şi au realizat cât de mult le-a lipsit sprijinul celor dragi. Întâlnirea a adus multă bucurie pe chipul celor două vedete, care au avut parte de o primire nepreţuită.
Cu un euro pe zi, cei doi au fost nevoiţi să se adapteze unui stil de viaţă diferit şi să-şi găsească resurse de energie şi determinare pentru a îndeplini fiecare probă cu brio şi a rămâne în cursă. Deşi nu a fost deloc uşor, iar oboseala şi condiţiile dificile le-au îngreunat parcursul din competiţie, echipa formată din Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu a ieşit mult mai unită din această provocare, după cum chiar ei au mărturisit.

Asia Express este un reality show care va începe pe 12 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1. Formatul emisiunii duce aventura la un alt nivel- 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinaţia finală. Ţine doar de ei şi de abilitătile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur euro pe zi.