Logodnica lui George Clooney, numită în comisia ONU

13 08. 2014, 09:13

Într-un comunicat difuzat la Geneva, preşedintele Consiliului pentru drepturile omului, gabonezul Baudelaire Ndong Ella, a anunţat numele celor trei membri din această comisie de anchetă: Amal Alamuddin, Doudou Diène (Senegal), fost raportor special ONU, şi William Schabas (Canada), un profesor universitar care predă dreptul internaţional la Londra, informează AFP.

Amal Alamuddin, în vârstă de 36 de ani, s-a născut în Liban şi s-a mutat în Marea Britanie cu familia sa, la vârsta de trei ani, în perioada războiului civil din ţara ei natală (1975 – 1990), informează Mediafax.

Foto: Splash News

Revista People a dezvăluit în luna aprilie faptul că Amal Alamuddin s-a logodit cu George Clooney, declanşând o veritabilă efervescenţă mediatică în Liban.

 Jurist internaţional format la Oxford, Amal Alamuddin a lucrat la Curtea Internaţională de Justiţie în 2004 şi a fost consilier al procurorului de la Tribunalul special pentru Liban, precizează acelaşi comunicat.

Totodată, viitoarea doamnă Clooney a fost votată „cea mai sexy avocată din Londra” în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Potrivit presei internaţionale, Amal Alamuddin şi George Clooney se vor căsători în luna septembrie în Italia.