Loredana a lansat videoclipul piesei „Vrei să mă iei” VIDEO

26 01. 2016, 10:38


Noul single este compus de Loredana, Alama, Răzvan Mihaila şi Matei Vasiliu, iar textul este scris de Loredana şi Alama. Videoclipul a fost regizat de către Michael Adrian Mircea.

„«Vrei să mă iei» a pornit de la ideea mea de a face un cântec neconvenţional, o poveste de dragoste neîmpărtăşită care să se deruleze într-un dialog între mine şi el. Alama a intrat în joc. Chiar dacă e un artist la început de drum a intrat perfect în personaj, în rolul celui care se îndrăgosteşte iremediabil de iubita prietenului său… Morala o veţi afla urmărind noul videoclip «Vrei să mă iei», extras de pe albumul «Imaginarium»”, a declarat Loredana.

„Este o piesă în care am pus mult suflet, atât eu cât şi Loredana, şi suntem foarte mulţumiţi de rezultatul final. Vreau să îi mulţumesc Loredanei pentru încrederea acordată, MediaPro Music şi Mattman Music pentru susţinere”, a afirmat, la rândul său, Alama.