Lumea râde de “lerul” lui, dar iată ce sumă fabuloasă câştigă Hruşcă în perioada Sărbătorilor!

25 11. 2014, 10:03

Hruşcă, folkistul stabilit de 24 de ani, împreună cu familia sa, într-un orăşel de lângă Toronto, Canada, are bătute în cuie, deocamdată, 28 de concerte, între 28 noiembrie şi 23 decembrie.

Conform Libertatea.ro, turneul de colinde începe în Paris şi se încheie la Iaşi, cuprinzând multe apariţii pentru firme private, existând şi zile în care artistul are programate şi câte două recitaluri. Surse din industria muzicală susţin că tariful lui Hruşcă variază între 7.000 şi 12.000 de euro, încasările putând creşte simţitor la unele spectacole cu bilet.

Un simplu concert la Sala Palatului îi poate aduce lui Hruşcă în cont minim 20.000 de euro, motiv pentru care estimarea cunoscătorilor îl transformă în cel mai bine plătit artist al sfârşitului de an, cu aproximativ 200.000 de euro agonisiţi în numai o lună.

Conform informaţiilor apărute în presă, în Canada, Hruşcă locuieşte într- o casă generoasă, evaluată la jumătate de milion dolari, iar soţia lui lucrează la o companie IT aflată sub contract cu administraţia canadiană.