MApN retrage gradele acordate fără respectarea legii

05 11. 2012, 12:00

Conform unui comunicat al MApN remis duminică agenției MEDIAFAX, „urmare a rezultatelor analizei efectuate de către comisia constituită prin ordin al ministrului Apărării Naționale, Corneliu Dobritoiu, pentru verificarea modului de acordare a gradelor și înaintare în grad a ofițerilor în rezervă din MApN, s-a dispus revocarea ordinelor de avansare sau acordare a gradelor în rezervă pentru cazurile din anii 2011 și 2012 în care nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 80/1995„.

Este vorba, potrivit listelor făcute publice de MApN încă din luna august, de 316 persoane care au fost înaintate în grad în anul 2011, 426 de persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2011, 77 de• persoane care au fost înaintate în grad în anul 2012 și 16 persoane cărora li s-au acordat grade în rezervă în anul 2012.

Pe aceste liste se regăsesc Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fostul șef ANAF Sorin Blejnar și psihoterapeutul Aliodor Manolea, dar și foști membri ai echipei de fotbal Steaua – generația ’86: Miodrag Belodedici, Gabi Balint, Ladislau Boloni, Helmut Duckadam, Adrian Bumbescu, Ștefan Iovan, Victor Pițurcă.

Comunicatul mai arată că „au fost revocate ordinele de acordare de grade în rezervă, ca urmare a solicitărilor proprii, înaintate ministrului apărării naționale, pentru Kövesi Laura-Codruța, Turcescu Robert Nicolae și Kelemen Ioan Hunor”.