Mare şi Tare, pe marele ecran ( VIDEO)

16 03. 2015, 15:00

După ce este arestat şi condamnat la 10 ani de închisoare pentru fraudă, multi milionarul James King (Will Ferrell) primeşte un răgaz de doar 30 de zile pentru a-şi organiza afacerile şi a lăsa totul în ordine. Panicat, acesta apelează la Darnell (Kevin Hart) să îl pregătească pentru viaţa de după gratii. Deşi James este convins că Darnell a făcut puşcărie, acesta din urmă este doar un tip muncitor şi onest cu o mică afacere, pe care încearcă să o menţină pe linia de plutire. Nu a încălcat legea niciodată şi nu are nici măcar o amendă de circulaţie.

Trecând prin tot felul de probe şi surprize, încearcă împreună să îl transforme pe James într-un tip mare şi tare, dar descoperă, în acelaşi timp, că s-au înşelat în multe privinţe şi şi-au format păreri greşite inclusiv unul despre celălalt.  

Comedia „Mare şi Tare‟ este o producţie Warner Bros. Pictures şi poate fi văzută pe marile ecrane începând cu 27 martie.