Maria Lucia Hohan lansează colecţia primăvară/vară 2013

Apropo.ro / 28.01.2013, 14:03
Maria Lucia Hohan lansează colecţia primăvară/vară 2013
Pentru sezonul primăvară-vară 2013, Maria Lucia Hohan propune un stil delicat, fidel feminităţii clasice.

Liniile simple şi fluide,  paleta cromatică exotică, accesoriile ce desenează iluzia unor bijuterii purtate pe piele, sunt doar câteva dintre elementele care se regăsesc în noua colecţie. Noile piese au fost deja alese de personalităţi din lumea muzicii şi a cinematografiei pentru a fi purtate la diferite festivităţi de premiere. Astfel, cântăreaţa Taylor Swift a îmbrăcat rochia din dantelă albă Sienna cu ocazia premiilor Grammy şi ulterior a şi achiziţionat-o pentru garderoba personală. În colecţia de primăvară/vară 2013 materiale precum dantela, franjurile de mătase, voalul şi silk tulle-urile transparente compun piese unice şi feminine.  MLH propune linii din ce în ce mai simple, forme clasice reinterpretate, care urmăresc şi remodelează silueta.  Noua colecţie surprinde printr-o cromatică exotică, care duce cu gândul la tărâmuri de poveste,  oaze de linişte şi relaxare. Ametist, mojito, lime, watermelon, papaya, sunset sunt doar câteva dintre nuanţele noilor creaţii MLH. Se remarcă rochiile din dantelă, albă sau neagră, montată pe materiale care permit purtarea lor fără jupă şi care oferă structura şi volumul dorite.

”Cel mai recent sezon a confirmat din fericire interesul vedetelor şi al retailer-ilor internaţionali pentru creaţiile MLH, astfel că noua colecţie este deja disponibilă pe multe pieţe din Europa, SUA şi Asia” a declarat Maria Lucia Hohan. ”Dar aş dori să le mulţumesc în primul rând clientelor noastre din România, care au facut posibilă dezvoltarea brand-ului şi care ne încurajează în fiecare zi şi ne inspiră să gândim noi creaţii feminine, pentru femei frumoase cu siluete superbe. Showroom-ul este extrem de animat în fiecare zi şi le sunt recunoscătoare pentru bucuria de a fi apreciată în ţara în care mi-am dorit să creez şi să construiesc MLH!”

Rochiile romantice cu volane montate într-o nouă formulă şi aduse în contemporan,  piesele din voaluri de mătase combinate cu detalii din piele aurie, ce creează iluzia unor bijuterii purtate pe piele, rochiile cu lugime medie inspirate din costumul de balet sau rochiile lungi de seară din soft tulle – toate fac parte din universul magic creat de MLH.

Creaţiile MLH s-au bucurat de un succes deosebit peste hotare, fiind purtate în ultimul an de vedete din A list, în cele mai diverse momente, de la dineuri la  Casa Albă, la Globurile de Aur sau pictoriale şi până la premiile Oscar. Jennifer Lopez, Eva Longoria, Taylor Swift, Jennifer Hudson, Nicole Scherzinger, Natasha Bedingfield sau Kelly Osbourne sunt doar câteva dintre personalităţile internaţionale care au ales ţinute MLH pentru evenimente glam. De asemenea Lana Del Rey, Dita Von Teese, Maria Sharapova sau Diane Kruger au îmbrăcat MLH în diferite pictoriale publicate în reviste internaţionale.

Şi vedete din România au ales piese din noua colecţie, astfel că Inna a purtat rochia Roxy pentru finala show-ului Vocea României. În acelasi show TV Antonia a purtat o rochie roşie semnată Maria Lucia Hohan. De altfel Inna alege  ţinute MLH custom made pentru concertele şi videoclipurile sale, în vreme ce Antonia a dat chiar numele uneia dintre cele mai vândute rochii din sezonul trecut. La începutul acestui an publicaţia US Weekly a prezentat cele mai spectaculoase rochii MLH purtate de vedete pe Red Carpet, în cel de-al doilea spread dedicat designer-ului de la intrarea sa pe lista stiliştilor de la Hollywood.Noua colecţie MLH este vândută în Italia pe site-ul Luisa via Roma, al doilea cel mai mare retailer de fashion luxury pe on line la nivel mondial, în magazine celebre din USA – situate în Miami şi Los Angeles- dar şi pe pieţe precum Franţa,  Italia, Grecia, Irlanda, Olanda, Danemarca, Spania, Hong Kong,  Singapore, Dubai, Ţările din Orientul Mijlociu.

Toate modelele sunt disponibile începând cu 24 ianuarie la showroomul din str Carol Davila 21 – Cotroceni sau pe magazinul online www.mlh-shop.com, unde se pot comanda şi made-to-measure, cu livrare în 15-20 zile.