Marian Râlea, mesaj emoţionant de 1 Iunie

01 06. 2018, 15:54

“Se organizau tot felul de evenimente. Îmi plăcea foarte mult pentru că erau şi serbări la şcoală, cu ocazia Zilei Copilului. Încă de atunci, eram pe scenă, de unde nu m-am mai dat jos. Chiar dacă primeam o ciocolată sau o pungă de bomboane însemna mult pentru noi, ne bucuram pentru tot!”, îşi aminteşte Marian Râlea, pe care telespectatorii îi pot urmări în serialul “Fructul oprit”, difuzat miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Actorul este de părere că această zi a căpătat acum şi o altă semnificaţie. “Ceea ce este extraordinar este că, într-un fel, 1 Iunie a devenit o zi a familiei, pentru că părinţi pot să stea cu cei mici. Copiii să înţeleagă că părinţii le sunt cei mai buni prieteni.”, spune acesta.
Sfârşitul săptămânii îl prinde pe Marian Râlea în compania celor mici, luând parte la o serie de evenimente speciale. În prima parte a zilei de vineri, el va fi “Magicianul Poveştilor” la Petroşani, apoi o să fie la Arad, iar sâmbătă dimineaţa se va afla la Oradea. Îndrăgit de cei mici, dar şi de cei mari, Marian Râlea are un mesaj emoţionant pentru aceştia. “Copiilor mici, le urez să-şi iubească părinţii şi să nu uite că le sunt foarte aproape, iar copiilor mari – chiar dacă vor pleca sau sunt plecaţi, să nu uite să se întoarcă acasă!”