Marsala, culoarea anului 2015 – FOTO

02 01. 2015, 12:30

Institutul Pantone este o autoritate internațională în domeniul culorilor și a sistemelor de culori. Alegera lor pentru 2015 este culoarea marsala.

Marsala este o nuanță pământie de vin roșu sau roșu bordo, este culoarea bogăției, transmite căldura pământului, oferă stil. Marsala se poate regăsi atât în amenajările interioare, cât și în domeniul modei, de bărbați și femei.

Culoarea oferă sentimentul de putere, hotărâre, energie și forță, intimitate și confort.

Marsala ne îmbogățește mintea, corpul și sufletul, emanând încredere și stabilitate”, anunță directorul executiv de la Institutul Pantone, Leatrice Eiseman.

Vedetele și-au îmbogățit deja garderoba cu piese vestimentare în această culoare, chiar au apelat și la machiaje în tendințe.

Specialiștii în design de interior ne spun că marsala se îmbină perfect cu tonuri de verde și albastru, negru și alb strălucitor, galben și portocaliu, dar și cu tonurile de pământ.

Culoarea marsala oferă posibilitatea de combinare și adaptare în numeroase variante, indiferent de categoria în care se folosește.