Meciul lui Lucian Bute împotriva lui Jean Pascal, transmis în direct la Digi Sport 1

18 01. 2014, 10:00

Înaintea duelului cu Jean Pascal, Bute s-a arătat extrem de încrezător în şansele sale.  „M-am antrenat foarte bine, nu există absolut nimic care să mă oprească. Sâmbătă va fi un spectacol în ring, îmi doresc să câştig şi sunt convins că o pot face”, a declarat pugilistul român după antrenamentul de marţi, care a fost deschis publicului.

Meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal, difuzat exclusiv în România de Digi Sport 1, este principalul eveniment al galei, care va începe în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 03.00. Main event-ul Galei de la Montreal, meciul dintre Lucian Bute si Jean Pascal va fi difuzat pe Digi Sport 1 la ora 06.00.