Megan Fox, desfiinţată de fani pentru felul în care arată! “Implantul la bărbie pare încă inflamat”

Redacția / 28.10.2014, 13:17
Megan Fox, desfiinţată de fani pentru felul  în care arată! “Implantul la bărbie pare încă inflamat”
Megan Fox este considerată una dintre cele mai sexy femei, dar există fani care o critică pentru felul în care arată. Motivul? Nu este vorba de invidie, dar se pare că actriţa este o clientă fidelă a chirurgilor esteticieni, intervenţiile de această natură fiind extrem de vizibile în timp, dând ocazia unor discuţii nenumărate legate de look-ul său.
Megan a intrat în vizorul peisajului hollywoodian în anul 2004 şi a atras atenţia prin asemănarea izbitoare cu Angelina Jolie.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Foto: Shutterstock
 
 
După ce a început să slăbească şi să-şi contureze silueta, tenul ei uşor rotund a ajuns frumos sculptat până în 2005, căpătând altă formă. De atunci, potrivit www.perfecte.ro, Megan Fox a devenit dependentă de intervenţii chirurgicale.
 
Jurnaliştii străini au acuzat-o chiar că ar fi investit peste 60.000 de dolari în operaţii, după cum urmează: o operaţie de remodelare a nasului, un lifting la nivelul ochilor, implanturi în pomeţi, acid hialuronic în buze, o înlăturare a aluniţelor, precum şi peeling chimic la nivelul feţei. De asemenea, actriţa ar fi suferit o modificare la nivelul bărbiei. Vedeta nu a comentat, însă, nimic cu privire la operaţiile estetice.
 
 
Foto:  AFP – Mediafax Foto
 
 
Megan Fox, în vârstă de 27 de ani, a devenit cunoscută după ce a jucat în primele două filme din seria „Transformers”. Actriţa a fost concediată din distribuţia celui de-al treilea film din această franciză, cu câteva zile înainte de începerea filmărilor, după ce îl comparase pe regizorul francizei, Michael Bay, cu Hitler şi cu Napoleon, afirmând că „este un adevărat coşmar să lucrezi cu el”. 
 
Megan Fox este căsătorită cu Brian Austin Green, starul serialului de succes „Beverly Hills 90210”, şi au împreună doi copii.