Meryl Streep o vrea de noră pe Katie Holmes

De: Cătălina Matei / 13.01.2014, 07:00
Meryl Streep o vrea de noră pe Katie Holmes
După zeci de roluri care au făcut-o celebră, iată că Meryl Streep vrea să testeze un nou personaj: Cupidon! Se pare că celebra actriţă se str-duieşte de zor să-şi cupleze fiul cu o altă actriţă celebră, nimeni alta decât fosta nevastă a lui Tom Cruise.

Meryl Streep şi Katie Holmes filmează împreună în Africa de Sud, la pelicula “The Giver”, iar între cele două s-a legat o frumoasă prietenie. Se pare că Meryl o place atât de tare pe fosta soţie a lui Tom Cruise încât îşi doreşte ca ea şi fiul ei Hnery, în vârstă de 34 de ani, solist vocal, să formeze un cuplu.  

“Katie şi Meryl se înţeleg de minune Katie a mărturisit ca este dispusă să primească din nou un bărbat în viaţa ei, iar Meryl a decis să-i arate o poză cu Henry. Vor să se cunoască treptat. Şi-au trimis mesaje cu diverse ocazii şi nu mai e mult până la o întâlnire adevărată”, a declarat o sursă apropiată celor două pentru varianta britanică a revistei Grazia.  

“Meryl ştie că cei doi au multe în comun. Ar fi perfect şI pentru ea, mai ales că îşi doreşte ca Henry să petreacă mai mult timp în New York, unde Katie locuieşte”, a mai precizat aceeaşi sursă.