Mihai Dobrovolschi munceşte pe gratis

De: Cătălina Matei / 25.11.2014, 09:12
Mihai Dobrovolschi munceşte pe gratis
De când a schimbat Radio Guerrilla pe Gold FM, lucrurile nu merg deloc bine pentru omul de radio, cel puţin din punct de vedere financiar. Mihai Dobrovolschi nu şi-a primit salariul de câteva luni bune.

După ce a plecat de la Radio Guerrilla, post desfiinţat de ceva timp şi unde a recunoscut că a avut un salariu de 2.000 de euro, Mihai Dobrovolschi realizează matinalul de la Gold FM, între 7.00 şi 10.00.

Din păcate, însă, salariul primit aici este egal cu zero, căci omul de radio nu a mai fost remunerat încă din luna iulie.

Foto: Facebook

„Cred că dacă nu merge pâna în ianuarie, eu mă opresc. Dacă este pe zero, din punct de vedere financiar, atunci merge, ai de unde clădi. Dacă în ianuarie vedem că nu am reuşit să îl facem să meargă, eu nu mai pot, sunt foarte obosit. E o meserie în care trebuie să fii entuziast, trebuie să dai entuziasm celorlalţi. Dacă eu simt că am început să mint, că nu mai am încredere că se poate, mă scol în fiecare dimineaţă cu bezna în cap şi cu lapoviţa pe casa scării, îţi dai toată verva, toata puterea ţi-o dai în acele trei ore, restul zilei eşti un fel de zombi, este foarte greu. Ori să o faci fără niciun ban. La un moment dat organismul tău îţi spune “hei, nu e ok”. Trebuie să şi mănânc, să mă bucur de ceva, că degeaba tragi şi n-ai bani de o excursie. E foarte greu să stai în casă, să n-ai bani să ieşi în oraş sau la restaurante şi apoi să fii entuziast la radio”, a povestit Mihai Dobrovolschi pentru paginademedia.ro.

Acesta a continuat: „Toţi venim fără bani, nu e o promoţie ascunsă, venim fără bani din iulie, ca să ne facem meseria fain, aşa cum ne place nouă. Nu are nimeni nicio vină că au picat licenţele de la Guerrilla. Nu vreau să trăiesc sărac, sper să vină bani, dar nimeni nu a furat niciun ban. Garantez că n-am furat şi că mă las de radio, dacă demonstrează cineva că am furat”.