Mihai Trăistariu se antrenează de zor la sala de forţă: „O să-mi fie greu să mă dezbrac la bustul gol”

21 09. 2018, 10:00

Şi foloseşte o cremă miraculoasă. “Mi-am adus din America o cremă pe bază de ardei iute, cu care mă ung pe burtă, seara. Ajută la “topirea” grăsimii.”, spune concurentul de la “Te cunosc de undeva!”.

Mihai îşi va etala noua siluetă sâmbăta aceasta, la Antena 1, când se va transforma în Roman Iagupov, solistul trupei Zdob şi Zdub. “O să-mi fie greu să mă dezbrac la bustul gol. N-am cântat niciodată aşa. Dar acum trag de fiare, ca să fie totul bine”, mai spune el.

Cum vor aprecia juraţii Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob şi Aurelian Temişan transformarea lui Mihai Trăistariu, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, într- nouă ediţie a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.