Minuni

De: Marian Andrei / 01.07.2013, 13:26
Minuni
Un credincios indian, unul arab și unul evreu stăteau de vorbă pe teme religioase, povestindu-și cele mai miraculoase experiențe pe care le-au avut pe calea spirituală.

– În timpul unei ploi torențiale care a provocat o mare inundație, povestește indianul, m-am rugat lui Krishna să mă salveze și pe o rază de 20 de metri în jurul meu s-a făcut senin iar pământul s-a uscat și am fost ocolit de ape…

– Eu eram în deșert, zice arabul, aproape mort de sete… Atunci m-am rugat lui Allah să mă ajute și pe o rază de 20 de metri în jurul meu a început să cadă o ploaie răcoroasă și binefăcătoare care a ținut o zi întreagă, până am ajuns la loc sigur…

– Și mie mi s-a întâmplat un miracol, spune la rândul lui evreul. Într-una de zilele de sabat, când ieșeam din Sinagogă, am văzut pe jos un portofel plin cu bani și m-am rugat Domnului să mă ajute să nu păcătuiesc tocmai de sabat. Și atunci, pe o rază de 20 de metri în jurul meu,… s-a făcut joi!