Mircea Baniciu – Tinereţe fără bătrîneţe

25 08. 2008, 00:00

-De ce tocmai acum aţi scos un album “Best of”?
Mi-au spus mulţi, de-a lungul timpului, să fac un album cu cele mai bune cîntece, care la vremea lor au fost imprimate pe vinil. O parte au fost înregistrate cu Colibri. Abia acum am reuşit să formez o echipă care să ducă la bun sfîrşit acest lucru. Şi e un moment bun pentru balade în nebunia în care, cred, trăim toţi. Cu ajutorul lor, am putea să ne aducem aminte de noi. Am scos CD-ul şi în toamnă mi-aş dori să reeditez absolut toate piesele care au fost întregistrate la Electrecord pe viniluri – aproximativ 100.

– Ce faceţi acum?
Sînt cu familia la mare, în weekend am concerte aici, apoi plec la Tîrgu Mureş, unde o să lucrez cu trupa Pacifica, cu care a cîntat şi Gyuri Pascu şi care îl are acum solist pe Leo Iorga. Sînt foarte buni. Şi în toamnă vreau să am spectacolul meu cu această trupă şi cu mulţi invitaţi. Familia mea e obişnuită cu programul. De la începutul anului pînă acum, am avut în medie cam trei spectacole pe săptămînă, ceea ce e mult pentru live. Din fericire, un show reuşit îţi dă extrem de multă energie.


Broaştele cîntă şi pe uscat


– Din ce altceva vă mai luaţi energia?
O dată am citit că Freddie Mercury nu mînca nimic în ziua în care trebuia să cînte. Mi se pare corect. Nici eu nu mănînc, pentru că pe scenă trebuie să fii curat ca să îţi iasă lucrurile. Cînd eram mai tineri, eu şi colegii mei aveam o vorbă: “Nici broasca nu orăcăie pe uscat”. Şi ne mai serveam cu un pahar de whisky înainte de concert. Dar am trecut de faza aceasta.


– Şi aveţi un stil de viaţă sănătos tot timpul?
Mi-au spus mai mulţi prieteni că m-am îngrăşat. Şi mai sînt doamne care mă opresc la scenă: “Aţi fost febleţea mea!”. Glumesc. Ar trebui să mai dau kilograme jos, dar mă simt bine în pielea mea, chiar dacă nu mai sînt frumosul din tinereţe. Şi mă duc la înot. Canotaj aş mai face, dar nu mai pot.

– Cînd aţi făcut?
La 20 de ani, eram student la Arhitectură. Atunci, lui Covaci i se cam destrăma trupa (Phoenix) şi m-a contactat: “Eşti frumuşel, faci sport, probabil ştii să şi… cînţi”. Aşa am intrat în Phoenix. Noi toţi făceam canotaj, înot, jucam fotbal – nu ne întîlneam doar la bere şi cînd umblam după fete.

– Şi de atunci aţi început să şi cîntaţi profesionist?
Atunci am început repetiţiile şi abia la 21 de ani am fost la un concert în Oradea. Era o mulţime mare în parcul din faţa casei de cultură, plus poliţia călare. Mi-am întrebat un coleg: “Ce caută ăştia aici?”. Mi-a răspuns sec: “Aici o să cînţi tu!”. Nu eram pregătit pentru aşa ceva. Pe de altă parte, talent cred că aveam de mic. În casa părintească de la Timişoara, locuia şi o bătrînică care dădea lecţii la pian. Ea avea o colecţie impresionantă de arii din opere şi eu ascultam non-stop. Într-o zi, am plecat cu mama cu tramvaiul şi am început să cînt o arie. Vatmanul i-a spus mamei: “Cîntăreţ să-l faceţi!”.

– Pe vremea lui Ceauşescu, aţi avut probleme din cauza succesului?
Am avut, o perioadă, după plecarea trupei Phoenix. Nu m-au mai lăsat să ies din ţară, nici măcar în statele comuniste. Securitatea m-a întrebat atunci – nu e o glumă – de ce nu am plecat şi eu cu Phoenix…

– Cînd aţi rămas singur, fără Phoenix?
În 1977. Mi-au plecat peste hotare toţi prietenii şi colegii din Phoenix. Mi-am pierdut popularitatea şi a fost o perioadă grea. Apoi, am început să vin la emisiuni TV şi m-am pus iar pe picioare, profesional vorbind. Mie nici nu mi-a plăcut străinătatea…

Părinţii – fani Phoenix, adolescenţii – fani Baniciu

– Adică iubiţi România.
Mă simt confortabil aici şi n-aş pleca din ţară. După ’90, cînd a fost o perioadă de reacomodare, publicul m-a luat în braţe şi astfel nu mi-a fost foarte greu, cum s-a întîmplat cu mulţi artişti. Dovadă că şi în prezent am un program încărcat de concerte. Cred că adolescenţii de azi au prins de la părinţii lor dragostea pentru muzica mea. Părinţii au fost fani Phoenix, iar ei sînt fani Baniciu. Şi cum fiecăruia îi place mîncarea ca acasă….

– Sînteţi bunic?
Nu, nu sînt, deşi am colegi de generaţie care se bucură de nepoţi. Eu am o fiică de 15 ani şi un băiat de aproape 4. Copiii te menţin tînăr şi eu o să trăiesc mult şi o să mă bucur de viaţă şi în chip de bunic!