Mircea Radu revine la Antena 1 cu un nou reality show. Pleacă cu caravana prin ţară

De: Cristiana Trifu / 17.01.2018, 14:58
Mircea Radu revine la Antena 1 cu un nou reality show. Pleacă cu caravana prin ţară
Începând cu primăvara aceasta, Antena 1 le aduce telespectatorilor pe micile ecrane un nou reality show, care va fi prezentat de cunoscutul moderator de televiziune Mircea Radu. ,,IE, Românie” va debuta sub forma unei aventuri rurale, în care vedetele se vor întrece pentru a descoperi cele mai autentice şi interesante talente din ţara noastră, dar şi cele mai frumoase fete.

Emisiunea ,,IE, Românie” este un format care presupune explorarea celor mai frumoase zone, ale regiunilor istorice cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie ţara. Fiecare dintre ediţii, ce va fi prezentată în două episoade pe săptămână, va avea doi invitaţi speciali- două vedete ce vor bate colţurile României la pas, în căutarea de fete frumoase şi oameni talentaţi. După etapa de preselecţii şi cea a probelor practice, concurenţii aleşi vor fi nevoiţi să demonstreze că pot menţine tradiţia vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională.

Câştigătorii vor fi desemnaţi de juriul show-ului,  care va decide care dintre prestaţiile concurenţilor merită să fie premiate. Ulterior, în ultima săptămână a reality show-ului ,,IE, Românie”, capitala va găzdui finala naţională, unde acelaşi juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. Emisiunea readuce în scenă ideea tradiţiei, a traiului autentic de la ţară, cu un concurs în care cei mai talentaţi localnici se vor întrece pentru o calificare în ultima etapă a concursului. Premiile vor fi împărţite în două categorii, locale şi naţionale, iar bãtãlia finalã se va da pentru marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Moderatorul emisiunii, Mircea Radu, va pleca cu caravana spre cele nouă regiuni ale ţării unde se va întâlni cu juriul şi cele două vedete care vor porni pe drumul căutării talentelor.

Cunoscutul prezentator revine în centrul familiei Antena 1 cu mult entuziasm, declarând că ,,simte că nu ar fi plecat niciodată”:
,,Cum aş putea să uit (şi mă bucur că nimeni n-o face) că aici, în Antena 1, am prezentat acea emisiune-fenomen, încă neegalată – vorbesc desigur de Din Dragoste?… Apoi, în lumea asta media în care lucrurile şi prieteniile mari ţin o zi, e grozav şi reconfortant să mă întâlnesc cu foşti colegi, oameni cu care am lucrat acum 10-15 ani, cu care să râd la fel… Revenirea în Antena 1 înseamnă pentru mine mai mult decât certitudinea unui viitor succes, e emoţie.”, a mărturisit Mircea.

În ceea ce priveşte participarea în acest proiect coordonat de Marius Toader, Mircea Radu consideră ,,IE, Românie” ca fiind ,,o emisiune pe cât de onorantă, pe-atât de grea”.

,,Emisiunea propusă de Antena 1 şi Marius Toader este solicitantă pentru toţi membri echipei;  mergem în locuri care n-au nimic din confortul unui studio de televiziune şi întâlnim oameni neobişnuiţi cu camera. Ajungem în inima României, în sate şi cătune, să cunoaştem fete frumoase şi mândre şi talente încă nedescoperite dar cu un potenţial uriaş.
Nu în ultimul rând, îmi place mult titlul: Ie, Românie – când eşti la cârma unei emisii care are în titlu Românie, preiei ca prezentator ceva din forţa şi magia acestui cuvânt.”, a declarat Mircea Radu.