Monica Anghel : „Cred că ar trebui reglementată legea împotriva violenţei asupra animalelor”

20 07. 2018, 11:13

„Am avut foarte mulţi câini, am crescut cu câini. Tata de câte ori pleca de acasă, avea el un semn cu mâna, şi de câte ori îl făcea era clar că o să vină cu un câine. Şi venea. Tata mi-a îndeplinit mereu dorinţele legate de vieţuitoare, pentru că ştie că sunt pasionată, iubitoare de animale. Din punctul meu de vedere, fiecare copil ar trebui să crească cu un animăluţ, pentru cã îi responsabilizează şi se dezvoltă altfel”, povesteşte artista.

De asemenea, ca o mare iubitoare de animale, Monica vorbeşte şi despre violenţa împotriva animalelor: „Cred că ar trebui reglementată legea asta împotriva violenţei asupra animalelor. Nu mi se pare normal aşa ceva. Nu e reglementată nici cea împotriva violenţei asupra femeilor sau asupra copiilor sau bărbaţilor. Ar trebui să ne trezim şi să le reglementăm pe toate. În momentul în care ai o astfel de atitudine cumplită faţă de un animăluţ, poţi avea o astfel de atitudine şi faţă de un om.”
Mai multe despre cum a ajuns fiecare căţeluş în familia Anghel şi despre relaţia acestora cu restul familiei, telespectatorii vor afla, sâmbătă, de la 13.00, în cadrul emisiunii „Stăpânii Vedetelor”, de la Antena Stars.