Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone

De: Adrian Popa / 27.06.2022, 11:52
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone

Nu există filme realizate la Hollywood în care personajele negative să folosească smartphone-uri iPhone sau computere Mac.

Acest lucru nu se întâmplă deoarece realizatorii nu doresc să utilizeze aceste dispozitive în astfel de scenarii, ci pentru că există o regulă strictă de marketing la Apple care interzice acest lucru. Compania dorește să păstreze o imagine de brand pozitivă.

Strategia Apple, care nu este chiar secretă, a fost dezvăluită chiar de către Rian Johnson, care a regizat filme precum „Looper”, „Star Wars: The Last Jedi” sau „Knives Out”. „Antagoniștii nu pot fi văzuți cu un produs Apple în mână”, a declarat el într-un clip video realizat de Vanity Fair. Regizorul a admis că a ezitat înainte să vorbească despre acest lucru.

Compania se ține departe de controverse

Apple a încercat mereu să îți mențină o imagine de brand curată și a stat departe de controverse. Companiei îi place să își pună dispozitivele în mâinile personajelor pozitive din filme. De exemplu, în serialul „24” toți băieții buni folosesc computere Mac. În „Big Little Lies”, produsele companiei apar timp de 13 minute. Totodată, în „Knives Out” majoritatea personajelor folosesc telefoane iPhone, cu excepția personajului negativ, interpretat de Chris Evans.

În viața reală, Evans este un utilizator de smartphone Apple. Actorul a făcut valuri recent după ce și-a schimbat, în sfârșit, modelul iPhone 6S cu un terminal mai nou.

Cei care nu respectă strategia de marketing a Apple pot fi chemați în instanță de companie. Nimeni nu își dorește acest lucru, mai ales dacă ținem cont de resursele financiare uriașe ale producătorului iPhone. Gigantul american are rezerve cash de peste 200 de miliarde de dolari.

„Produsul Apple este prezentat doar în cea mai bună lumină, într-o manieră sau context care se reflectă favorabil asupra produselor Apple sau Apple Inc.”, arată una dintre clauzele legale ale companiei, care acoperă relația mărcii cu industria de divertisment.

Foto: Profimedia Images