Anda Adam – Un Cadillac şi doi bărbaţi

De: Cătălina Matei / 02.08.2010, 00:00
Anda Adam – Un Cadillac şi doi bărbaţi
Cam astea ar fi ingredientele unui look de zile mari, ca cel pe care Anda Adam îl afişează în cel mai recent pictorial al său de promovare a noului single, ”Cadillac”. Cine sunt cei doi bărbaţi? Unul dintre ei este Victor Slav, iubitul Andei, iar cel de-al doilea...

– În şedinţa foto pentru noul tău single, pari mult mai
slabă. Urmezi vreo dietă specială?

Nu par, ci chiar sunt mai slabă. Sunt în perioada de definire, cum
ar spune antrenorul meu de fitness, perioadă în care urmez o dietă
bazată pe multe proteine şi cât mai puţini carbohidraţi. Pe lângă
asta, îl am şi pe antrenorul meu, Adi, care este de-a dreptul
bestial şi care chiar ştie ce tip de antrenament să fac.
– Care este povestea piesei?
Foarte simplă: o plimbare cu Cadillac-ul, muzică la maximum,
distracţie, vară, party! Urmează şi un videoclip, însă nu vreau să
dezvălui prea multe acum.
– Te-ai gândit să-l distribui pe Victor într-un videoclip
de-al tău?

Nu. Nu îmi place ideea deloc şi nici lui nu-i place. Am încercat să
nu amestecăm niciodată cariera profesională cu viaţa de
cuplu.
– Ce apreciezi cel mai mult la iubitul tău? Şi ce te
enervează cel mai tare la el?

Apreciez faptul că mă susţine şi mă ajută în tot ceea ce vreau să
fac. Victor este cel mai bun sprijin posibil. De enervat, sincer,
nu prea mă enervează nimic… Poate, din când în când, faptul că îi
este foame cam des şi ar mânca mereu ceva. Dar, într-un fel, e şi
normal, la dimensiunile şi kilogramele lui… Eu îl mai alint şi îi
zic Hulk când îl văd aşa înfometat!
– Ce n-ai face niciodată din dragoste?
Nu aş renunţa la muzică! Pentru mine, înseamnă totul! Respir,
trăiesc, iubesc prin muzică şi fără acest „oxigen” nu aş putea
trăi.
– Unde mergeţi în vacanţă?
Nu ne-am făcut niciun plan momentan, fiindcă perioada asta e foarte
aglomerată pentru mine şi nu ne putem sincroniza. Am descoperit că
vacanţele neplănuite sunt cele mai reuşite, iar atunci când ai
totul calculat şi începi să îţi poiectezi în imaginaţie vacanţa aşa
cum te aştepţi să fie, iar lucrurile nu se întâmplă întocmai, poţi
fi dezamăgit.