„Mândru să fii român”, super piesă şi videoclip pentru 1 Decembrie! Uite ce mari artişti şi-au adunat forţele şi celebrează Centenarul Marii Uniri!

De: Alexandra Necsoiu / 29.11.2018, 17:12
„Mândru să fii român”, super piesă şi videoclip pentru 1 Decembrie! Uite ce mari artişti şi-au adunat forţele şi celebrează Centenarul Marii Uniri!
Membrii trupei K1 au iniţiat cu ocazia Centenarului Marii Uniri un spectacol extraordinar dedicat marelui eveniment. Li s-au alăturat artişti de renume, precum Paula Seling, Nicolae Furdui Iancu, Grupul Crai Nou, după cum vor povesti chiar ei. Acum, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, cu toţii au lansat piesa şi videoclipul dedicate sărbătorii naţionale şi nu numai.

”Mândru să fii român” nu este doar titlul unei melodii. Nu este doar refrenul unei piese muzicale produsă de Proiect K1. Nu este doar o expresie. In aceste cuvinte s-au adunat respectul şi recunoştinţa faţă de înaintaşi, dragostea faţă de contemporani şi bucuria de a trăi pe aceste meleaguri. „Am avut norocul să ne naştem români şi creştini ortodocşi, iar pentru acest privilegiu avem datoria spirituală de a spune mereu de unde venim şi cine suntem, ce am trăit, ce am îndurat şi ce ne-a bucurat. Să-i amintim mereu pe eroii neamului, pentru ca datorită eforturilor şi sacrificiului acestora suntem cunoscuţi în întreaga lume şi să ne îndemnăm unii pe ceilalţi să ne ridicăm la înălţimea lor.

Textul melodiei trece în revistă câteva dintre cele mai importante realizări ale românilor, realizări ce astăzi sunt cunoscute şi apreciate in întreaga lume. Chiar dacă suntem un popor mic, dintr-o ţară mică, am fost mereu capabili de fapte mari şi am reuşit de nenumărate ori să fim deasupra celor mai mari şi mai puternici şi la lupte şi la realizări spirituale”, spun cei de la K1.

“ „Mândru să fii român”…un titlu care naşte întrebarea: Ce te face să fii mândru că eşti român? Fiecare dintre noi are un răspuns. Şi acesta ar trebui să aibă legătură cu România Valoroasă! 
Am fost parte într-un proiect muzical dedicat unificatorilor români şi iată că la final de an Centenar se lansează un videoclip al piesei care a călătorit în toată ţara oferind un mesaj pozitiv despre valorile noastre. Vă invit să o ascultaţi! La mulţi ani, România! Fiţi toţi K1! “, adauga vedeta TV Iuliana Tudor, parte din acest proiect iniţiat de K1.
 
„Sărbătorirea Centenarului Marii Uniri a determinat realizarea unui spectacol extraordinar dedicat marelui eveniment şi celor care, de la marele rege dac Burebista, au luptat pentru păstrarea identitaţii naţionale, pentru unitate, libertate şi neatârnare şi pentru credinţa ortodoxă a poporului român. Astfel, în Bucureşti şi în peste 20 de comunităţi importante din România acordurile piesei au vibrat bucuria unui vis împlinit acum 100 de ani. ”Mândru să fii român” nu s-a născut de Centenar, ci mai devreme şi încet, încet a pătruns în sufletele celor care simt şi trăiesc cu dragoste şi respect faţă de valorile naţionale. Nu ştim cum ar fi fost lumea azi dacă nu ar fi existat românii : Eminescu, Brâncuşi, Vuia, Coandă, Paulescu, Poenaru, Odobleja, Basgan şi mulţi alţii. Cum ar fi arătat Europa dacă nu ar fi existat viteji ca Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Ferdinand I-ul, generalii Eremia Grigorescu şi Constantin Prezan, Alexandru Averescu, sau ce am fi fost azi fără sacrificiul suprem al sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu şi al căpitanului Grigore Ignat sau al copilei Măriuca Zaharia. Cu siguranţă nu români şi cu atât mai puţin mândri”, au mai completat cei de la K1.

„Melodia nu mai e doar a noastră a celor de la Proiect K1, suflete de haiduci îndrăgostiţi de tradiţii, cu inimile mereu în munţii şi codrii României şi a artiştilor ce o interpretează împreună cu noi, fiindcă prin vocea profundă şi demnă a ardeleanului Nicolae Furdui Iancu şi măiestria instrumentiştilor din Grupul Crai Nou, glasul cristalin precum apa Bistriţei al maramureşencei Paula Seling, cu ritmul sacadat precum marşul militarilor prin Bărăganul Valahiei al lui Tuan, şi trilurile de ciocârlie ale viorii lui Daniel Lazăr, charisma sobră şi impetuozitatea artistică a actorilor Mihaela şi Vlad Rădescu, credinţa şi rigoarea moldoveanului Sorin Francu, ea aparţine tuturor românilor şi de aceea dorim să oferim, în colaborare cu Televiziunea Naţională TVR, un videoclip pe care îl dorim şi un simbol al sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, dar şi un îndemn la unitate, la prietenie şi la respect. Un videclip în care am aşezat crezul nostru şi chemarea de a iubi România şi pe români. Să fim TOŢI K1 PENTRU ROMÂNIA, MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI!”, mai spun in incheiere membrii trupei K1.