Negura Bunget deschide concertul Paradise Lost!

18 12. 2007, 15:17

Trupa Negura Bunget, invitati speciali in concertul Paradise Lost de pe 19 ianuarie 2008 de la Romexpo, va profita de aparitia lor in deschiderea britanicilor pentru a-si filma show-ul in vederea includerii sale pe un viitor DVD.

Pentru acest lucru trupa va pregati un concert de aproximativ 90 de minute in care va prezenta piese de pe fiecare album Negura Bunget, unele in variante special reorchestrate, cu participarea unui cor si a inca unui invitat la chitara acustica.

Negura Bunget s-a infiintat in anul 1995, in Timisoara, si a lansat de-a lungul timpului sase materiale discografice:

– Zirnindu-sa – 1997 (Bestial Records / Breath of Night Records)

– Sala molksa – 1998 (Bestial Records)

– Maiastru sfetnic – 1999 (Bestial Records)

– ‘N crugu bradului – 2003 (Aural Music)

– Inarborat Kosmos – 2005 (Aural Music)

– OM – 2006 – (Aural Music)

Albuml OM a primit critici extrem de pozitive in presa romaneasca si in cea straina, fiind notat cu 10/10 in Rock Hard Magazine (DE), 14/14 in Legacy Magazine (DE), 9/10 in Terrorizer Magazine (UK), 5/6 in Zero Tolerance Magazine (UK), 10/10 pe Nocturnal Hall, unde a fost desemnat si albumul lunii (www.nocturnalhall.de), 9/10 pe Metal Observer (www.metal-observer.com), 9,5/10 pe www.metalteamuk.net, 5/5 pe www.BloodDawn.de si 10/10 pe www.metal.de, o performanta uimitoare pentru o formatie romaneasca.

Componenta Negura Bunget:

Hupogrammos – chitara, voce

Sol Faur – chitara

Negru – tobe

Extra line-up pentru aparitiile live:

Ageru Pamantului – percutii, xilofon, nai

Inia – clape

Andrei Popa – bas

Alin Drimus – fluier

Concertul Paradise Lost si Negura Bunget va avea loc pe 19 ianuarie 2008 in Pavilionul 18 din cadrul complexului Romexpo din Bucuresti, cu incepere de la orele 19:00.

Bilete la pretul de 55 RON se mai pot cumpara doar pana la sfarsitul lunii decembrie din Magazinele Diverta, Reteaua Bilet.ro, Magazinul Muzica, Librariile Carturesti, Sala Palatului si online la www.bilet.ro, www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro. De la 1 ianuarie 2008, pretul biletelor va fi de 70 RON.