Niciun candidat pentru functia de Presedinte al Moldovei!

15 11. 2011, 09:37

Presedintele Comisiei speciale pentru alegerea sefului statului, Tudor Deliu, a precizat ca in opinia lui, nu a intregii comisii, Parlamentul va fi pus in situatia sa stabileasca o noua data a alegerilor.

Deliu afirma ca alegerile parlamentare anticipate se exclud, deoarece procedura a fost declansata, insa nu a avut finalitate. Parlamentul poate fi dizolvat doar atunci cand atat primul tur, cat si al doilea tur sau alegerile repetate se soldeaza cu un esec.

Ieri a fost data limita de depunere a dosarelor de catre candidatii la alegerea presedintelui. Paisprezece persoane au solicitat pachetul de acte necesar pentru depunerea dosarului, dar doar sase au trecut controlul medical si doar trei au primit certificate ca sunt sanatosi. Unul dintre medicii comisiei a declarat ca persoanele care nu au trecut testul medical aveau probleme cardiovasculare, hipertensiune, iar unii dintre ei chiar probleme mintale care sunt incompatibile cu functia de presedinte.