Nicoleta Luciu seduce mirele la „Nunţi de Poveste”

Apropo.ro / 03.03.2015, 14:06
Nicoleta Luciu seduce mirele la „Nunţi de Poveste”
Nicoleta Luciu are mare succes cu noua ei emisiune de la Prima TV, suceşte minţile tuturor bărbaţilor şi face concurenţă dansatoarelor de cabaret, în timp ce Denis Ştefan primeşte din partea unui magician o asistentă cel puţin neobişnuită.
În cea de-a doua ediţie a emisiunii „Nunţi de Poveste”, Nicoleta Luciu petrece la Satu Mare, unde face competiţie serioasă dansatoarelor profesioniste. Nicoleta nu se lasă mai prejos şi îi înnebuneşte pe nuntaşi cu mişcări seducătoare. 
 
Până şi starostele antamat să vestească cele mai importante momente ale nunţii rămâne fără cuvinte şi uită poezia, atunci când Nicoleta îşi scoate la înaintare pieptul. Însă vedeta Prima TV nu pierde nicio clipă din vedere premiul ediţiei, şi vrând să-şi vadă mirii câştigători, are grijă ca totul să fie perfect la nunta pe care o reprezintă. Ea gustă din bucate, testează vinul şi chiar o machiază pe soacra mare atunci când acesteia îi curge mascara, de la atâtea emoţii. 
 
Foto: PrIma TV
 
Între timp, Denis Ştefan joacă până în zori la Buşteni, unde este martorul unui dublu eveniment. Mirii săi fac şi botezul fetiţei lor în acelaşi timp, de aceea emoţiile sunt cu atât mai mari, iar Denis, tată de fetiţă în viaţa reală, are grijă de cea mică în timp ce mireasa se pregăteşte. 
 
Prezentatorul îşi ia rolul în serios şi se implică în toate momentele importante, participă la tradiţiile locale, precum „strigatul brazilor” şi chiar cântă la acordeon pentru nuntaşi, în timpul pregătirilor. La nuntă el are însă parte de o surpriză de proporţii din partea unui magician, care într-un număr de iluzionism, îi face rost de o asistentă. „O iau în braţe, dar mi-e frică de ea”, spune Denis despre noua sa parteneră, o gâscă albă. 
 
Foto: Prima TV
 
Ioana Maria Moldovan, Dan Finţescu, Horia Vîrlan şi Niculina Stoican sunt şi în această seară cu ochii pe Denis şi Nicoleta şi comentează savuros fiecare detaliu al evenimentelor. Însă câştigătorii premiului pus la bătaie în emisiune, un sejur de vis într-o locaţie de cinci stele, all-inclusive, vor fi hotărâţi chiar de telespectatori.