Nunta regală 2018 – Drama de familie dinaintea căsătoriei lui Harry cu Meghan Markle

24 05. 2018, 13:53

Miercuri, în timpul unei vizite la 5 News, în Londra, Camilla le-a spus reporterilor: „A fost o zi minunată. Totul a mers perfect. Cu toţii ne-am întrebat ce se va întâmpla, apoi totul a decurs bine”.

După mai multe controverse legate de participarea sa la nuntă, tatăl lui Meghan Markle, care ar fi suferit o intervenţie chirurgicală, nu şi-a mai condus fiica la altar. Într-un final, acest rol i-a revenit prinţului Charles.

„A fost dorinţa lui Meghan şi îi este profund recunoscătoare prinţului de Wales pentru că a acceptat să-i fie alături într-un moment atât de special”, potrivit unei surse regale, pentru People.

Camilla a adăugat miercuri: „Este frumos să ai parte de momente înălţătoare, minunate, şi nu de unele deprimante. Totul a decurs perfect. Vremea nu putea fi mai bună. A fost o zi frumoasă. Singura problemă acum este că am început cu toţii să ne pierdem vocea”.

Meghan şi Harry i-au însoţit pe Charles şi Camilla, marţi, la prima lor apariţie oficială ca duce şi ducesă de Sussex, la un „garden party” dat în onoarea lui Charles, la Palatul Buckingham. Meghan şi Camilla au fost surprinse de fotografi zâmbind şi strângându-şi afectuos mâinile.