O altă tragedie la Hollywood! O actriţă celebră a murit

De: Cătălina Matei / 13.08.2014, 08:34
O altă tragedie la Hollywood! O actriţă celebră a murit
Actriţa Lauren Bacall, "icoana epocii de aur" a Hollywood-ului, a decedat la vârsta de 89 de ani, a anunţat - marţi - familia celui care a fost soţul ei, Humphrey Bogart, confirmând o informaţie apărută pe site-ul TMZ.

„Cu profundă durere, dar şi cu multă recunoştinţă pentru viaţa ei incredibilă, confirmăm decesul lui Lauren Bacall”, a aunţat familia Bogart, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter, @HumphreyBogart.

foto: Hepta

Actriţa americană a decedat în urma „unui accident cardio-vascular”, informează site-ul dedicat celebrităţilor TMZ.

Saptămânalul Variety precizează că ea a murit la domiciul său, în imobilul Dakota din New York.

Lauren Bacall a fermecat cinematograful hollywoodian, în cei peste 60 de ani de carieră, prin vocea profundă şi ochii săi albaştri.

Născută pe 16 septembrie 1924, la New York, Betty Joan Perske, numele adevărat al actriţei, a fost singura fiică a unor imigranţi evrei din familia fostului preşedinte israelian Shimon Peres.

Foto: Hepta

Ea a devenit celebră cu rolul din filmul „To Have and Have Not” al lui Howard Hawks, la vârsta de 19 ani, în 1944, alături de Humphrey Bogart, alaături de care a format apoi un cuplu legendar. A fost soţia lui Bogart timp de 12 ani, până la decesul actorului, în 1957.