“O umbră de nor” la Cannes

15 05. 2013, 09:00

Filmul va avea premiera mondială pe 23 Mai la Théâtre Croisette, la ora 14 (ora locală) în prezenţa regizorului Radu Jude, a producătorului Ada Solomon dar şi actorilor din distribuţie. Cea de-a doua proiecţie a scurtmetrajului este programată pe 25 Mai, de la ora 16 (ora locală) la Studio 13.

Scurtmetrajul “O umbră de nor” spune povestea unui preot, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care într-o zi toridă de vară este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune. Regizorul Radu Jude spune: “Sunt numeroase sensuri posibile care pot fi găsite în acest film. Poate că cel mai important este exprimat într-un fragment din rugăciunea rostită de personajul principal: ticăloasa mea viaţă ca un somn a trecut, ca o umbră de nor…”.

Din distribuţia scurtmetrajului, fac parte pe lângă, Alexandru Dabija – Şerban Pavlu, Mihaela Sîrbu, Olga Taisia Podaru, Gabriel Spahiu, Adina Cristescu, Marilena Chelaru, Mihaela Alexandra Anton, Silviu Mircescu. Scenariul este semnat de Florin Lăzărescu şi Radu Jude, imaginea a fost realizată de Marius Panduru, scenografia şi costumele poartă semnătura Augustinei Stanciu. Producătorul filmului este Ada Solomon.