Oana Zăvoranu revine în forţă: două emisiuni şi o telenovelă!

09 05. 2012, 14:08

Din această toamnă, Zăvo va prezenta două emisiuni de divertisment şI va juca într-o telenovelă românească.

„Am semnat cu un trust. Voi avea rol negativ pentru că şeful nu crede că pot fi bună. I-am zis că aş vrea să fiu fata bună cu păr blond, dar el a zis că nu se poate. Voi avea şi două emisiuni de divertisment. E ceva la care nu se aşteaptă lumea şi nu mă aşteptam nici eu. Sunt nişte chestii, după lungi discuţii, ce mi s-ar potrivi, nu ştiu încă ce va fi. Sper că cei care au fost alături de mine să îşi dea seama că în viaţa mea multă lume a crezut că meseria mea este de a mă certa, dar eu am vrut să muncesc. Lumea mă întreba pe stradă când mă vor vedea iar într-un film sau la emisiuni. Sper să vadă că pot fi muncitoare”, a declarat Oana pentru Antena 1, postul de televiziune cu care a semnat un contract şi unde va putea fi urmărită din toamnă.