Olimpia Melinte: ”Eram sufletul petrecerii, dar sufeream de obsesia kilogramelor în plus, deşi nu le aveam”

De: Mioara Tronaru / 28.04.2014, 11:10
Olimpia Melinte: ”Eram sufletul petrecerii, dar sufeream de obsesia kilogramelor în plus, deşi nu le aveam”
Din 9 mai, pe actriţa Olimpia Melinte o vom putea vedea pe marile ecrane în rolul Roxana Popa, Roxi, în comedia #SELFIE. Filmul spune povestea unui grup de tinere care, cu două zile înainte de BAC, se hotărăsc să facă o pauză de învăţat şi să fugă la mare.

– Ai debutat în 2009 cu rolul Magda în „Cele ce plutesc” şi ai deja la ce te uita în urmă: peste 10 roluri, mai mari sau mai mici, în pelicule finalizate sau în post-producţie. Care dintre aceste roluri te-a marcat cel mai mult?

Primul rol făcut în afara ţării mi-a rămas foarte prezent în memorie şi m-a marcat puternic. Rolul Luminiţei din „Sette opere de misericordia” a avut un impact puternic asupra mea, era prima mea întâlnire cu o realitate dură, cea a emigranţilor români din Italia, o lume sumbră şi lipsită de umanitate, despre care nu ştiam nimic înainte de a începe acest proiect. Au fost două luni grele în care Olimpia a dispărut complet, iar oamenii din ghetourile oraşului Torino mă ştiau de „Luminiţa, fata de la film”.

– Pentru rolul din „Caníbal” (2013), ai fost desemnată „Revelaţia anului”. Ce înseamnă acest lucru pentru tine?

Orice apreciere îţi aduce un plus de încredere, iar pentru mine încrederea se măsoară în relaxare, implicare şi înţelegere pentru meseria asta, iar asta înseamnă mult.

– Din 9 mai, intră pe marile ecrane #SELFIE. Cum ai ajuns să joci rolul Roxi?

De fapt am fost chemată la probă pentru timida şi sensibila Ana, dar am sfârşit ca Roxy şi asta pentru că am prins drag de ea şi mai ales pentru că e o tipologie pe care nu am mai jucat-o până acum, aşa că m-a bucurat şansa acordată şi mai ales faptul că am făcut comedie.

– Ţi-ai descoperit asemănări cu personajul?

Sigur că da, buna dispoziţie ne caracterizează pe amândouă, nici eu nu aş renunţa pentru nimic în lume la ciocolată, iar aventura şi agitaţia îmi sunt şi mie prietene bune.

– Ştiu că a trebuit să te îngraşi pentru acest rol. Ce alte „obstacole” a trebuit să depăşeşti pentru a „deveni” Roxy?

Pragul psihologic de a accepta că sunt plinuţă nu a fost uşor de depăşit, dar eram rodată, deja, de la Canibal, unde am jonglat un pic cu kilogramele, aşa că m-am împăcat într-un timp mai scurt cu mine. În rest, ajutorul Cristinei (Cristina Iacob, regizoarea filmului, n.r.) şi al colegilor mi-a prins tare bine, ei reuşeau să mă scoată mereu din încurcături sau să mă facă să zâmbesc atunci când dădeam de greu.

– Tu ce fel de adolescentă ai fost? Slabă, grasă, timidă, îndrăzneaţă? Roiau băieţii în jurul tău?

Eram sufletul petrecerii, sufeream de obsesia kilogramelor în plus, deşi nu le aveam, eram mereu pusă pe şotii, militantă înverşunată pentru drepturile colegilor, de aici şi porecla pe care am avut-o un timp: Soldat universal 7. Mă certam cu oricine pentru o nedreptate şi îmi împărţeam timpul între teatru şi şcoală. Hoinăream mult prin Teatrul Naţional din Iaşi, îi ştiam toate cotloanele şi toate locurile ascunse sau interzise.

– Şi pentru BAC… cum te-ai pregătit? Tot cu o porţie de distracţie la mare?

Nu chiar, ci cu o mare îndrăgosteală. În perioada când trebuia să învăţ pentru BAC m-am îndrăgostit, aşa că agăţam des cărţile în cui ca să cutreier parcurile şi cinematografele ieşene mână-n mână cu iubitul meu. Dar asta nu mi-a afectat prea mult cunoştinţele, iar la examene am luat o notă mare şi le-am şters supărările alor mei care-mi ţineau mereu morală. Ne-ar fi plăcut să fugim şi la mare, dar marea-i tare departe de Iaşi, aşa că ne mulţumeam cu lacul Ciric din Iaşi :).

– Unde au avut loc filmările şi cât au durat? Care a fost atmosfera la filmări? Ai rămas cu vreo amintire memorabilă de pe platouri? Ne-o poţi împărtăşi?

Am filmat în Mamaia, Vama-Veche, Tuzla şi Bucureşti şi a fost minunat!!! Începeam ziua cu o porţie de umor, totul se întâmpla în rulota de make-up unde se dădea startul la distracţie şi bună dispoziţie, ne linişteam un pic pe perioada repetiţiilor, căci trebuia să fim atenţi, desigur. Şi pe urmă o ţineam cu buna dispoziţie şi umor până seara târziu. Amintiri au fost multe… dar baia în mare la răsărit le bate pe toate!

– Cum ai recomanda filmul #SELFIE prietenilor?

Dacă vă e dor de liceu sau dacă aveţi nevoie de ceva idei năstruşnice pentru balul de absolvire, hai la film! Atenţie: o să vi se facă sigur dor de mare ;).

– Ai avut ocazia să lucrezi şi în filme româneşti şi în filme străine. Sunt diferenţe pe platourile din ţară faţă de cele străine? Unde te-ai simţit cel mai bine?

Peste tot m-am simţit bine. Am avut mereu noroc de oameni de calitate în jurul meu, de profesionişti pasionaţi de ceea ce fac, aşa că mi-ar fi tare greu să aleg!

– Ai lucrat şi cu regizori, dar şi cu regizoare. În afară de Cristina Iacob, care semnează #SELFIE, ai filmat şi cu Luiza Pârvu. Ca actriţă, simţi vreo diferenţă de abordare a muncii pe platouri între regizori şi regizoare?

Femeile sunt de pe Venus, bărbaţii de pe Marte, nu? 🙂 Aşa că felul de a lucra e destul de diferit şi ce am observat cu amuzament e că regizoarele au mai mulţi bărbaţi în echipă, iar regizorii mai multe femei, se vede treaba că avem nevoie unii de alţii ca să fie armonie.

– Cu te-ai înţeles cu regizoarea Cristina Iacob? V-a „chinuit” la filmări? 🙂

M-am înţeles tare bine! Nu m-am simţit „chinuită”, ştiam în ce mă bag, ştiam că nu o să fie simplu, bănuiam că soarele, oboseala, stresul zilnic o să ne dea bătăi de cap, dar Cristina a avut mare grijă de noi toţi şi ne-a protejat şi susţinut ca o adevărată eroină.

– Urmează să se lanseze filmul lui Dan Chişu, „Bucureşti Non Stop”, unde ai rolul Jeny. Cum e Jeny şi ce impresie ţi-a lăsat filmul?

Jeny e o call-girl, adică o prostituată high class care îşi doreşte să-şi schimbe viaţa. N-am văzut încă filmul aşa că pot să spun doar că scenariul e bun, partenerii mei de set, Adrian Titieni şi Tudor Smoleanu, sunt şi ei foarte buni, aşa că aştept cu interes să văd produsul final.

– Ce alte proiecte mai ai?

În perioada asta repet, mi s-a făcut tare dor de teatru. aşa că pe la început de iunie o să mă vedeţi în „Venus în blănuri” un spectacol independent, puternic şi dezinhibat.

Mioara Tronaru