Ozana Barabancea, concert la Comisia Europeană, de Ziua României

01 12. 2014, 10:01

“Sunt foarte încântată că voi susţine acest recital la Bruxelles, de Ziua României. 1 Decembrie este, pentru mine, o zi specială. Este ziua în care îmi amintesc de părinţii mei, de rădăcinile mele. Iubesc tot ce-i românesc, iubesc tradiţia, portul popular, cântecele româneşti, o iubesc pe Regina Maria şi port cu mândrie ia românească. Ador faptul că sunt româncă”, spune Ozana Barabancea, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, luni seara, în calitate de jurat, într-o ediţie specială a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Foto: Antena 1

De Ziua României, la Bruxelles, Ozana va purta o rochie special creată pentru ea. “E o rochie stilizată, unicat, realizată cu motive populare de atelierul La blouse Roumaine Demetria. E făcută special pentru acest eveniment”, mai spune artista.