Paracetamolul, unul dintre cele mai toxice medicamente pentru ficat!

13 05. 2014, 15:15

De aceea, în bolile de ficat, se recomandă administrarea a cât mai puține medicamente, doar cele absolut necesare și mai puțin toxice la nivel hepatic.

Unul dintre rolurile ficatului este acela de a face netoxice majoritatea substanțelor toxice care ajung în organism.

Cele mai importante surse de substanțe toxice pentru ficat provin din alimentația obișnuită (prin prăjire, fermentare, afumare, ciuperci, contaminare cu microbi etc).

Alcoolul este un toxic hepatic recunoscut. Orice fel de băutură alcoolică este toxică pentru ficat, deși, în cantități mici, acest efect nu este evident, ficatul fiind capabil să detoxifice organismul, fără urmări majore asupra sa (fără a se îmbolnăvi).

Revenind la medicamente, paracetamolul provoacă leziuni hepatice grave!

Toxicitatea paracetamolului poate sa apară la persoane cu ficatul perfect sănătos, iar dacă persoana respectivă are deja o boală de ficat, asociază și alte medicamente sau alcool, aceasta, evident, crește exponențial.

Există situații în care, după o singură tabletă de paracetamol, transaminazele au crescut la peste 1000ui/dl (de 200 de ori mai mult decât înainte de a lua paracetamol) și au fost descrise cazuri de insuficiență hepatică acută care au condus la deces sau în care a fost nevoie de transplant hepatic.

Apariția insuficienței hepatice acute după paracetamol nu depinde de doza luată, ci, mai ales, de reacția organismului la acest medicament.

În Romania, doza de paracetamol per tabletă este mai mare decât în alte țări (500mg față de 325mg în SUA, de exemplu). În plus, trebuie știut că această substanță se găsește și în medicamente cu alte denumiri.