Păsări libere 3D (trailer)

De: Mioara Tronaru / 15.11.2013, 09:00
Păsări libere 3D (trailer)
PREMIERA 15.11 TO: Free Birds. Producţie SUA, 2013. R: Jimmy Hayward. Voci: Owen Wilson, Woody Harrelson, Amy Poehler, George Takei, Colm Meaney, Keith David, Dan Fogler. Distribuit de MediaPro Distribution.

La o mică fermă de curcani, unde viaţa este aproape perfectă pentru gălăgioasele păsări, fericite doar pentru că au mâncare pe săturate, notă discordantă face numai Reggie, un curcan ager la minte şi fără apetit, pe care confraţii lui l-au marginalizat. Însă viaţa lui Reggie se schimbă radical în momentul în care preşedintele SUA îl adoptă ca animal de companie pentru fiica lui. Asta înseamnă că va duce o viaţă în puf, cu pizza la discreţie şi televizor la dispoziţie. Dar când în sfârşit îşi găseşte locul, curcanul nostru este introdus cu forţa într-o misiune de maximă importanţă. Jake este un curcan războinic, a cărui misiune este aceea de a schimba istoria şi de a scoate curcanul de pe masa festivă de Ziua Recunoştinţei. Pentru a reuşi, cei doi trebuie să călătorească în trecut, chiar în momentul în care a luat naştere ameninţătoarea tradiţie.

”Free Birds” este al treilea film realizat de regizorul Jimmy Hayward, care a făcut în 2008 primul său lungmetraj de animaţie, ”Horton”, după ce a lucrat ca animator la Studiourile Pixar pentru ”Toy Story” (1995) sau ”În căutarea lui Nemo” (2003).

Printre vocile româneşti care dublează în ”Păsări libere” se numără Andreea Marin, Pavel Bartoş şi Horia Brenciu. Aflată la prima colaborare în cadrul unui proiect de animaţie, Andreea Marin o interpretează pe Jenny: ”A fost o bucurie să fac pentru prima dată această muncă frumoasă, să mă transpun în pielea unui personaj animat. Şi nu a fost deloc uşor cum poate să pară! Dar am avut o mare plăcere visând momentul în care voi intra în sala de cinema mână în mână cu fetiţa mea, de nepoţeii mei”. Pavel Bartoş dă viaţă personajului principal din animaţia ”Păsări libere 3D“, interpretând un curcan curajos care vrea să schimbe istoria speciei sale. Pavel a acceptat încântat propunerea de a-l interpreta pe curcanul Reggie, gândindu-se la fetiţele sale, care sunt nerăbdătoare să îl descopere într-un rol de erou. ”Spre bucuria micuţelor mele, personajul pe care îl interpretez este unul pozitiv. Un alt motiv pentru care am acceptat rolul a fost povestea fantastică din film. Bucuria mea este cu atât mai mare cu cât îmi dau seama că singurii doi curcani potenţi din această ţară sunt eu şi Horia Brenciu”.