Poliția a propus NUP în cazul lui Mircea Lucescu, iar Parchetul va decide

29 02. 2012, 09:59

Parchetul Judecătoriei sectorului 6 București urmează să analizeze propunerea făcută de Poliție și să dea o soluție în acest dosar. Însă, deoarece nu există părți vătămate, singura fiind chiar Mircea Lucescu, cel care a provocat accidentul, soluția ar putea rămâne cea propusă de Poliție, potrivit practicii.

În data de 23 ianuarie a.c., antrenorul tehnicianul formației Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a fost externat, din Spitalul Universitar de Urgență București, unde a stat internat din 6 ianuarie, în urma accidentului rutier, petrecut pe o linie de tramvai în zona Răzoare.

Așa arăta mașina condusă de Mircea Lucescu, imediat după impactul cu tramvaiul

Atunci, Mircea Lucescu, care conducea un autoturism Kia Sorento, a fost lovit de un tramvai în timp ce vira la stânga, fiind aruncat pe contrasens, unde a fost acroșat de un alt autovehicul. Cu toate acestea, Lucescu a declarat că după ce se va recupera în urma accidentului auto în care a fost implicat la începutul anului, va reveni la volanul masinilor.

Poate tocmai de aceea, a și înlocuit autoturismul avariat cu unul nou, și mai puternic, un Range Rover pe care a dat 120.000 de mii de euro.

Dezbatere: Ești de acord cu propunerea Poliției, în cazul Lucescu? Spune-ți părerea!