Premierele săptămânii: Cenuşăreasa vine cu un bonus – Frozen Fever!

Apropo.ro / 12.03.2015, 13:41
Premierele săptămânii: Cenuşăreasa vine cu un bonus - Frozen Fever!
Weekendul acesta este dedicat copiilor, dar nu numai. Cel mai nou film Disney "Cenuşăreasa" vine la pachet cu o continuarea a succesului "Frozen". În plus, au premiera filmul românesc "Aferim!", documentarul despre Ona Direction şi o comedie cu Adam Sandler.

Urmărit în noapte
Liam Neeson se întoarce pe marile ecrane în filmul de acţiune „Run All Night/ Urmărit în noapte”. El interpretează rolul unui fost mafiot, al cărui trecut îi creează adevărate probleme. „Nici un păcat nu rămâne nepedepsit” este concluzia la care ajunge Neeson, el fiind nevoit să răspundă pentru faptele comise. Regizat de Jaume Collet-Serra, lungmetrajul are premiera în cinematografele româneşti pe 13 martie.

Leviathan
Unul dintre marii favoriţi la Palme d’Or, filmul lui Andrei Zviaghintev este o incursiune în Rusia contemporană, o ţară în care oamenii simpli se confruntă cu indiferenţă, corupţia şi politica de intimidară a statului.
Drama, nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film străin şi premiată cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin şi cu trofeul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes din 2014, spune povestea unui locuitor dintr-un sat izolat din nordul Rusiei, confruntat cu corupţia generalizată din regiune.

Umbra albă
Din 2008, albinoşii din Tanzania au devenit ţinte umane. Vracii oferă colosale sume de bani pentru părţi din corpul lor ce sunt folosite la prepararea poţiunilor magice. În câţiva ani, au avut loc mai mult de 200 de crime din acest motiv. Există şi o vorbă: „Albinoşii nu mor, ci doar dispar”.

Agitaţie în regatul de gheaţă
Personajele preferate din filmul de animaţie „Frozen / Regatul de gheaţă”, produs de Studiourile Walt Disney Animation, revin pe marele ecran în scurt-metrajul de animaţie „Frozen Fever” / Agitaţie în regatul de gheaţă”.
Acesta va fi proiectat înainte de noul film „Cenuşăreasa” / „Cinderella”, cea mai recentă producţie Disney.

Cenuşăreasa
Povestea Cenuşăresei urmăreşte soarta tinerei Ella al cărei tată, comerciant, se recăsătoreşte, după moartea tragică a mamei sale. Dornică de a işi sprijini tatăl, o primeşte cu braţele deschise pe noua ei mamă vitregă, Lady Tremaine, şi pe fiicele acesteia, Anastasia şi Drisella, în casa familiei. Când tatăl ei părăseşte lumea celor vii, ea se trezeşte la mila unei familii crude şi, în cele din urmă, intr-o servitoare acoperită în cenuşă, redenumită, în batjocură, Cenuşăreasa.

Aferim!
Aferim! este un film românesc dramatic istoric din 2015 regizat de Radu Jude. Acţiunea filmului are loc în secolul al XIX-lea, în Ţara Românească. Teodor Corban interpretează rolul unui zapciu care, împreună cu fiul său, caută un ţigan rob despre care se crede că ar fi avut o aventură chiar cu soţia stăpânului său. Din distribuţie mai fac parte Mihai Comănoiu şi Cuzin Toma.

One Direction: Povestea din culise
Ultimul turneu al trupei One Direction a înregistrat încasări care au depăşit un miliard de dolari, Zayn Malik, Niall Horan, Liam Payne şi Louis Tomlinson devenind membrii uneia dintre cele mai de succes trupe de băieţi din lume.
Filmul documentar “One Direction: Povestea din culise”, regizat de Billy Simpson, urmează povestea de succes a band-ului, pas cu pas, şi surprinde în special momente mai puţin ştiute din cariera lor.

O zi în pantofii altcuiva
„O zi în pantofii altcuiva’’ este o poveste despre maturizarea unui adult, care arată că nu e niciodată prea târziu să devii ceea ce eşti cu adevărat. E o fabulă despre America modernă, despre problemele actuale economice şi despre cum familia, meşteşugurile şi responsabilitatea socială îţi pot conferi adevărate superputeri.