Premierele săptămânii în cinema – Să-nceapă Jocurile!

De: Cătălina Matei / 21.11.2014, 09:42
Premierele săptămânii în cinema – Să-nceapă Jocurile!
Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului 2014, „Jocurile foamei: Revolta - Partea I” va avea premiera pe marile ecrane din România în acest weekend şi se anunţă deja a fi un succes de box ofiie garantat. Iată şi ce alte filme mai au premiera în acest weekend în cinematografele din ţară.

Două zile, o noapte

O dramă ce urmăreşte povestea Sandrei, o tânără care are la dispoziţie un singur weekend pentru a-şi convinge colegele să renunţe la bonusuri pentru ca ea să-şi păstreze locul de muncă.

Titlul original: Deux jours, une nuit. Regia: Luc Dardenne, Jean-Pierre Dardenne. Cu: Pili Groyne, Marion Cotillard, Fabrizio Rongione, Catherine Salée. Distribuit în România de Independenţa Film.

 

Jocurile foamei: Revolta – Partea I

Katniss se recuperează după extenuantele Jocuri ale Foamei, întrebându-se încontinuu dacă a avut vreun rost surprinzătorul complot împotriva Capitoliului ce a salvat-o de la o moarte sigură. Fără ţel, eroina priveşte cum cei din jur se pregătesc pentru ofensiva ce ar putea distruge o dată pentru totdeauna tirania din Panem şi se lasă fără mult entuziasm prinsă în luptă, devenind simobolul Rezistenţei. Curând, ea se va trezi prinsă într-un pericol mortal, alături de cele mai dragi persoane din viaţa ei.

Titlul original: The Hunger Games: Mockingjay – Part 1. Regia: Francis Lawrence. Cu: Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth, Donald Sutherland. Distribuit în România de Forum Film România

 

Punct şi de la capăt

Keith (Hugh Grant) e un scenarist de la Hollywood care are un Glob de Aur în palmares, dar asta era în trecut, pentru că acum e în declin. Se decide, aşadar, să plece ca să devină profesor de scriere creativă la un colegiu de pe coasta de est. Acolo, talentatul scenarist căzut în depresie descoperă că poate începe o nouă viaţă când o cunoaşte pe Holly (Marisa Tomei), o mamă singură care îi frecventează cursurile. Aşa cum se întâmplă uneori în viaţă, vine un moment în care e bine să spui “Punct şi de la capăt”.

Titlul original:  The Rewrite. Regia: Marc Lawrence. Cu: Marisa Tomei, Hugh Grant. Distribuit în România de Ro Image 2000, Prorom