Prima zi de şcoală – atunci şi acum!

De: Cătălina Matei / 15.09.2014, 08:30
Prima zi de şcoală – atunci şi acum!
Cum arătau vedetele în prima lor zi de şcoală? Prin ce peripeţii au trecut atunci când au trecut pentru prima dată pragul şcolii? Şi ce rechizite le-au achiziţionat acum copiilor lor? Iată ce am aflat de la vedetele Antenei 1!

Dan Capatos, prezentatorul emisiunii „Un show păcătos” îşi aminteşte cu drag de prima zi de şcoală: „Prima zi din restul multelor mele zile de şcoală nu cred că a diferit prea mult de a celorlalţi. Multe emoţii, multe spaime, multe priviri după mama, care se încăpăţâna să nu intre pe uşa clasei, puţine priviri înspre colege (nu ştiam ce avea să-mi rezerve viaţa, pentru că aş fi fost mai vigilent), un amestec de trăiri de care îmi este foarte dor. Cu anii, senzaţiile primei zile de şcoală s-au modificat considerabil: de la emoţiile revederii persoanei iubite, până la emoţiile revederii directorului, care nu ştiam niciodată dacă mă va certa sau nu”.

Foto: Antena 1

Patrick, băieţelul Geaninei Ilieş, prezentatoarea Observatorului de  weekend de la ora 6.00, 13.00 şi 16.00, de la Antena 1, va intra peste câteva zile în clasa a doua  la o şcoală particulară. Pentru cei doi, pregătirile pentru noul an de învăţământ  sunt pe ultima sută de metri: „Împreună cu Patrick am fost să cumpăram rechizite, penar cu personajul lui preferat- Fulger McQuinn, ghiozdan, culori, multe cărţi şi caiete. Mă bucur mult că Patrick este interesat de tot ce înseamnă şcoală, este un băieţel conştiincios, nu trebuie să-I împingi de la spate să-şi facă temele. A lucrat singur temele de vacanţă la matematică şi limba română şi a citit foarte mult”, spune prezentatoarea. “Am constat că peste vară Patrick a crescut foarte mult şi mai toate hainele i-au rămas mici. Aşadar, am reîmprospătat şi garderoba”, continuă Geanina.

Foto: Antena 1

Despre prima ei zi de şcoală, frumoasa prezentatoare a Observatorului de weekend îşi aduce aminte cu drag că: “aveam un mare gol în stomac, dar nu am plâns. Am plâns tare, însă, în prima zi de şcoală a fiului meu că dragul de el s-a şi speriat. Încerc ca anul acesta să mă abţin, dar nu promit că voi reuşi”, încheie Geanina într-o notă amuzantă.

Iuliana Luciu, asistenta emisiunii „Acces Direct”, difuzată de luni până vineri, de la 17.00, la Antena 1, îşi aminteşte cu plăcere de prima sa zi de şcoală.

„Nu-mi amintesc să se fi întâmplat ceva în prima zi de şcoală, n-am avut nici mari emoţii, nu prea ştiam eu atunci ce urma să se întâmple. Ţin minte, în schimb, un alt început de an, mai special. Ca în fiecare an, primele zile erau mai liniştite, până se făcea orarul, făceam cunoştinţă cu noii colegi… Într-un an, ţin minte că am făcut o năzbâtie cât mine de mare. În clasă erau nişte ghivece mari de flori, pe un covor crem, şi ca fiecare copil, alergam prin clasă. La un moment dat m-am împiedicat de unul dintre vase, care evident s-a rostogolit frumos, făcând un model pe covor! Mi-am tot spus în sinea mea că nu se va vedea, doar că evident, a doua zi mama a trebuit să vină la şcoală şi să trimită covorul la curăţat”, povesteşte Iuliana.

Foto: Antena 1

Vladimir Drăghia, concurent la “Dansează printre vise”, a avut parte de multe peripeţii în prima zi de şcoală. “Ţin minte că aveam 6 ani şi prea puţin, purtam nişte sandale pe care le urăm – da, de la şase ani urăsc sandalele, mai ales pe cele care vin la pachet cu şosete, pentru că eşti prea mic să le explici părinţilor că pur şi simplu… NU se face!

Ţin minte că în prima zi de şcoală, mama, care avea mare încredere în mine, m-a dus, dar nu m-a mai şi luat. Mi-a explicat cum că trebuie să mă întorc pe jos câteva sute de metri, să aştept autobuzul 34 în staţie, şi să cobor şapte staţii mai târziu. Simplu, nu?!  NU! Normal ca în loc să iau 34 am luat primul autobuz care a ajuns în staţie pentru a putea ajunge mai repede la Abracadabra, sau ceva, şi am ajuns acasă câteva ore mai târziu, după ce am umblat prin tot oraşul cu diferite autobuze până am recunoscut cartierul în care locuiam.

Legat de colegi, scoala, emoţii, nu am nici măcar o amintire. În schimb, îţi pot descrie în detaliu sandalele alea maro prin care mi se vedeau ciorapii albi, cu ciucuri, ridicaţi până la genunchi”, povesteşte Vladimir.