Primaria Cluj-Napoca, locul unde istoria pare ca se repeta
Coincidența sau model? Deciziile semnate de Emil Boc în primele luni dupa preluarea funcției de primar seamana izbitor cu cele ale predecesorului sau, Gheorghe Funar
De trei ori la rand, clujenii au votat hipnotic și cu îndarjire același candidat, deși, an de an, acesta le dezamagea așteptarile. Anul acesta, mitul „primarului pe viața” a fost risipit, electoratul penalizandu-l pe Funar pentru circul în care transformase administrația Clujului.
Noul ales, Emil Boc, a fost primit cu mare bucurie, clujenii vazand în el tot ceea ce Funar nu a reușit sa fie. Dinamic și sigur pe el, Boc și-a creat ușor imaginea de salvator al unei instituții care își pierduse credibilitatea.
Priviți de aproape, în perioada de început a activitații lor, Funar și Boc seamana izbitor: ambii promit foarte mult. „Epoca Funar” a demonstrat ca, în ultimii ani, Clujul s-a ales doar cu deziluziile unor lungi și tentante promisiuni.
Hotarari „de rutina”
Primele cateva sute de dispoziții de început ale celor doi primari conțin numiri de curator, evacuari administrative și acordari de alocații pentru susținerea familiilor. Despre acestea, Emil Boc spune ca este perfect normal sa fie identice, deoarece țin de atribuțiile generale ale oricarui primar, stabilite prin lege.
„Este un atribut fundamental, stipulat prin lege, ca primarii trebuie sa constituie comisii și sa rezove problemele care le sunt prezentate. Prerogativele legale în care s-a încadrat domnul Funar sunt aproximativ aceleași și acum, nu s-au schimbat foarte mult între timp”, explica actualul primar. Cu alte cuvinte, înaintea marilor hotarari, primarul, oricine ar fi el, trebuie sa rezolve o serie de probleme organizatorice…
Reducere sau gratuitate?
În sfera marilor coincidențe se înscrie decizia privind acordarea de reduceri pentru varstnici pe mijloacele de transport în comun.
Funar a acordat în ianuarie 1992 primele reduceri la transportul în comun pentru cei ale caror pensii nu depașeau 5.875 de lei. În același an, în aprilie, a anulat plafonul, astfel ca reducerile s-au aplicat tuturor pensionarilor.
„Calatorește liniștit, de acum ești sprijinit!”, suna programul „geaman” al primarului Boc. Noul edil a decis, însa, ca nu mai e nevoie sa limiteze gratuitațile de un anumit plafon al pensiei. Decizia lui a fost criticata tocmai datorita generozitații. Gurile rele spun ca masura este pur electorala.
Funar a menținut timp de 3 luni reducerile la transportul în comun pentru toți varstnicii, dupa care le-a anulat. Boc asigura ca gratuitațile vor supraviețui alegerilor din toamna…
Decizii „gemene”
O decizie din aprilie 1992 a primarului Funar referitoare la amenzile pentru parcarea interzisa se regasește în recenta acțiune în forța a Primariei conduse de Boc, prin care camionagiilor și proprietarilor de autobuze le-au fost aplicate amenzi de o jumatate de miliard de lei. Tot printre primele decizii ale ambilor primari se regasesc cele privind vanzarea locuințelor construite din fondurile publice, modul de ocupare a spațiilor comerciale și amplasarea de gherete și tonete stradale.
„Boc ma copiaza!”
„Sunt convins ca Boc se inspira din deciziile mele. Eu, cel puțin, am facut numai lucruri legale, spre deosebire de domnul Boc. A încalcat statutul funcționarilor publici, a facut piețele astea ale Primariei care sunt ilegale, a angajat fara concurs oameni în Comisia de Urbanism”, a declarat Gheorghe Funar pentru CLUJEANUL. Mai mult, fostul primar subliniaza ca asemanarea nu poate fi o simpla coincidența.
„Diferența o face clujeanul”
Lui Emil Boc i s-a parut interesanta coincidența. „Diferența, în acest caz, o face cetațeanul de rand, caruia îi folosesc sau nu deciziile pe care le luam noi. Sigur ca deciziile seamana, însa ele se deosebesc prin ceea ce se ascunde în spatele lor. Clujenii sunt cei care apreciaza, în cele din urma, daca un primar este bun sau rau pentru ei”, a explicat Emil Boc pentru CLUJEANUL.
Codruta Simina
Clujeanul