Primul caz de sinucidere a unui robot

14 11. 2013, 14:00

Robotul, exasperat de regimul de muncă monoton și plictisitor (varianta presei), s-a îndreptat către aragaz, a dat la o parte o cratiță care se afla acolo și s-a așezat în locul acesteia. Bineînțeles că a urmat un incendiu de toată frumusețea, fiind necesară intervenția pompierilor.

Află mai multe despre timpul probabil pe vremea.apropo.ro

Proprietarul declară că ultima oară l-a folosit pentru strângerea fărâmiturilor de pe masă. El susține cu tărie că după aceea, robotul a fost oprit.

Helmut Kniewasser, unul dintre pompierii care a fost la fața locului a declarat la rândul său că „nu se știe cum, robotul s-a activat și s-a deplasat până pe plită”. Deși nu împărtășește teoria „sinuciderii”, Kniewasser spune că, totuși, activarea robotului este „ciudată”, în condițiile în care proprietarul afirmă ferm că acesta a fost oprit.

Proprietarul, care până la refacerea clădirii este obligat să locuiască în altă parte, spune că s-a „lecuit” de roboți. „L-am cumpărat ca să țină casa curată iar el aproape a incendiat-o – totul este distrus!”