Printi și printese la balul celor 60 de ani

În fiecare joi, la restaurantul Intermacedonia are loc petrecerea pensionarilor. Dans, veselie, flirt, iubiri împlinite și multa energie. Acestea sunt notele dominante ale balului la care cei de varsta a treia demonstreaza ca tinerețea este o stare.

La una dintre mese s-au așezat trei doamne și un domn. Sunt trecuți de 55 de ani. Au venit aici, la petrecerea pe care „Clubul Pensionarilor” o organizeaza în fiecare joi. Doamna Elena este „capul rautaților”, susțin prietenele ei de la masa, pentru ca le-a convins sa-și lase soții acasa. „Bineînțeles ca-i lasam acasa. Pai, ce facem decat sa dansam? Soțul nu e gelos sau o fi în sufletul lui, dar nu-mi arata”, spune Mariana.

Nu vin în fiecare joi, pentru ca nu-și permit sa dea 120 de mii de lei pe intrare. Dar, cum taxa include și meniu obligatoriu, s-au hotarat sa comande 100 de grame de masline și 100 de grame de cașcaval, de fiecare, ca sa alunece mai bine berea. La o alta masa, o doamna cocheta, cu palarie și evantai, se delecteaza cu pizza și bere.

E prima oara cand vine aici și spera ca va întalni și un domn bine. „Sunt vaduva de patru ani. Viața merge înainte, sunt tanara și înca mai am de trait.” Pe Nora a convins-o verișoara ei, pentru ca ea, deși pensionata, avea o prejudecata: nu voia sa stea printre batrani, pentru ca se simte tanara în continuare. Nu s-a maritat niciodata, pentru ca nu a suportat ideea. „Fara soț, o viața am fost fara soț. Mi-a fost foarte bine. Uite-te la mine cum arat”!

Și, într-adevar, este o blonda bine. Se bucura ca a venit la petrecere și marturisește ca nu tocmai cu ganduri inocente: poate va primi o invitație la dans! Domnul aflat la masa Norei prinde imediat ideea și flirteaza puțin, face glume, poate-poate: „Blondele sunt dușmance ale peștilor. În loc sa-i omoare, îi îneaca.”

Batrani, dar tineri

Întalnirea de fiecare joi le da ocazia sa danseze, sa vorbeasca despre nepoți, pensii și chiar sa-și gaseasca un partener, mai ales ca multe dintre femei, prezente într-un numar mai mare decat barbații, sunt vaduve. S-au întamplat aici și povești rupte parca din telenovele: s-au vazut, s-au placut și s-au casatorit. Paraschiva și Milcu nu au spus înca da, dar o invitație la dans și cinci luni de convingere i-au facut sa se îndragosteasca unul de celalalt. Și ei sunt clienți vechi ai Clubului, chiar daca, asemenea majoritații, nu vin saptamana de saptamana.

Se duc amandoi pe ringul de dans și ne demonstreaza ce înseamna tinerețea chiar și la 60 de ani. Observ ca Milcu este și puțin gelos, pentru ca, din greșeala, un domn aflat pe ring a atins-o pe Paraschiva. Ies scantei, încep sa se certe. Noroc cu ceilalți pensionari care intervin și aplaneaza conflictul. Ringul este plin pana la refuz, dar nimeni nu se oprește, ca și cand ar avea o suta de vieți. De atata efort, transpirația umezește îmbracamintea curata, aleasa cu atenție.

Mici arome, din parfumuri ținute ani de zile în dulap, inunda atmosfera încinsa. Deodata, simt pe pielea mea ce înseamna rasturnarea situației. Deși am 20 și ceva de ani, ma simt mai batrana decat colonelul care m-a luat la un tango. Îmi demonstreaza, orgolios, ca tinerețea nu ține de varsta. E o stare.

Șansa de a fi înțeles

Zumzetul care domina sala se stinge pentru o fracțiune de secunda. Barbații se înclina, femeile saluta. Intra o doamna mignona, îmbracata în negru și roșu, cu un evantai elegant în mana. Este Lucki Marinescu, fosta vedeta a muzicii ușoare romanești din anii ’60-Â’70. Înțeleg de ce se bucura de respectul petrecareților. Fara ea, zilele de joi nu ar fi existat, fara ea, intrarile gratuite sau la preț redus, la Teatrul de Comedie sau la Teatrul Evreiesc, nu ar fi existat.

Fara ea, pensionarii nu s-ar fi bucurat de glasurile Corinei Chiriac, Dan Spataru sau Marina Florea. Fara ea, nu ar fi existat „Clubul Pensionarilor”. „Cat am stat în SUA, am vazut cat de bine sunt tratați pensionarii acolo. Mi-am dorit sa le ofer și celor din Romania macar o particica din acele bucurii”, își motiveaza, cu modestie, gestul.

Nici un sponsor nu s-a învrednicit sa dea o mana de ajutor clubului, dar doamna Lucki precizeaza ca nu-i place sa cerșeasca.

Dupa un timp îmi anunț plecarea. Ma îndrept spre ieșire, uitandu-ma pentru ultima oara la petrecareți. Este fascinanta energia, pofta de viața, tinerețea care se ascunde sub chipurile brazdate de riduri ale petrecareților de varsta a treia. Se bucura unul de prezența altuia și uita, pentru cateva ore, de timpul care se scurge fara cruțare și de poverile pe care le duc în spate. Pentru cateva ore sunt, din nou, prinți și prințese ale balului, ca la 20 de ani, fara griji și, e adevarat, fara bani.

„Ați venit la noi/ Într-o joi/
Ne-ați vazut dansand/
Veseli, ca și cand/ Am fi ca voi,/
Tineri/ Maine, vineri/
Ne reluam cotidiana viața:/
Mergem la piața,/ Ne îngrijim nepoții/
Suntem altfel cu toții/
Dar va așteptam/ La noi/ În fiecare joi”.

Acasa Magazin