Putin către o jurnalistă: Sunteți prea frumoasă pentru a înțelege argumentul meu

De: Alex Manole / 15.10.2021, 10:21
Putin către o jurnalistă: Sunteți prea frumoasă pentru a înțelege argumentul meu

Președintele rus Vladimir Putin a fost criticat după un incident în care a sugerat că o jurnalistă americană este prea frumoasă pentru a înțelege argumentul lui inteligent.

Incidentul s-a petrecut recent la Russian Energy Week, organizat la Moscova. Evenimentul a fost moderat de Hadley Gamble, jurnalistă de business cu experiență. Ea a sugerat că Rusia reduce livrările de gaz către Europa pentru a determina creșterea prețurilor. După ce Putin a negat acest lucru, Gamble l-a întrebat dacă Moscova poate convinge partenerii europeni că este un partener de încredere pe piața gazelor.

„O femeie frumoasă, drăguță. Îi spun un lucru și ea spune ceva complet diferit. Ca și cum nu ar fi auzit ce am spus”, a „glumit” liderul de la Kremlin, spre deliciul unor bărbați din sală.

„Voi repeta din nou pentru tine. Nu există dovezi care să susțină teoria că noi folosim energia ca un fel de armă. Am spus ceva chiar atât de greu de înțeles?”, a adăugat Putin.

Totuși, mai târziu președintele rus a afirmat că prețul gazelor ar putea atinge nivelul de 100 de dolari pe baril.

La același eveniment, Gamble l-a întrebat pe Putin dacă s-a gândit la succesorul lui. „Prefer să nu răspund la astfel de întrebări. Situația actuală îmi permite să candidez încă șase ani, dar nu am luat o decizie din acest punct de vedere”, a explicat el.

Hadley Gamble și-a continuat atacul. „Ce spuneți despre domnul [Alexei] Navalny. Sunteți interesat să îi îmbunătățiți situația?”, a întrebat ea, făcând referire la condițiile dure în care este deținut marele rival al lui Vladimir Putin. El a recunoscut că nu sunt cele mai bune în condiții în închisorile din Rusia, dar că Navalny nu este singurul care le îndură.

Sursa: The Daily Beast

CITEȘTE ȘI:

O jurnalistă cunoscută a renunțat la meserie și la soț pentru „cel mai detestat” om din lume