Radu Beligan joacă în cel mai nou videoclip Holograf, “De câte ori să te iubesc”

11 03. 2015, 14:00
Filmările, în regia lui Alex Ceauşu, au durat peste 18 ore şi au avut loc la restaurantul Biutiful by Fratelli din Centrul Vechi al Capitalei (strada Gabroveni, nr. 6-8) şi la studiourile Stage Expert. De coafurile artiştilor s-a ocupat Alex Ifimov, machiajul a fost realizat de Romelia Pelin, iar ţinutele au fost asigurate de Magda Mohamed.
 
Foto: MediaPro Music – Bogdan Moldovan
 
Clipul este o metaforă pentru trecerea timpului, înfăţişând o tânără (Ada Condeescu) alături de un bărbat care îmbătrâneşte de la un cadru la altul (jucat de Adi Nartea şi apoi, de Radu Beligan). 
 
“Este o onoare pentru noi că l-am avut alături în clipul nostru pe maestrul Radu Beligan şi o bucurie că am lucrat cu tinerii Ada Condeescu şi Adi Nartea. Videoclipul are o idee frumoasă: îmbătrânirea şi iubirea sunt strâns legate. Ne-am inspirat din ‘Portretul lui Dorian Gray”: fata şi iubirea rămân veşnic tinere, doar personajul masculin îmbătrâneşte. ‘De câte ori să te iubesc’ este o piesă care anunţă albumul pe care îl vom lansa în această toamnă. Sperăm să fie pe planul publicului”, a spus Edi Petroşel, toboşarul trupei Holograf. 
 
Foto: MediaPro Music – Bogdan Moldovan
 
“Inedită şi neaşteptată, colaborarea mea cu  Holograf s-a dovedit una din cele mai agreabile ‘misiuni’ în afara ariei în care îmi desfăşor, de obicei, activitatea. Filmările au avut loc într-un cadru relaxat, pe care nu şi-l permit decât adevăraţii profesionişti, dar asta era de aşteptat, având în vedere că vorbim de Holograf, o formaţie al cărui nume este sinonim cu elita rock-ului românesc. O surpriză a fost însă colaborarea cu mai tânăra mea colegă Ada Condeescu, pe care avusesem ocazia să o văd pe scenă şi pe marile ecrane, dar cu care, din păcate, nu am mai avut plăcerea să joc până acum. Sper din toată inima că noul videoclip va fi un succes, iar băieţilor de la Holograf le doresc o carieră cel puţin la fel de lungă şi înfloritoare ca a mea”, a spus Radu Beligan.  
 
Foto: MediaPro Music – Bogdan Moldovan
 
“Am fost tare entuziasmată când am primit invitaţia să joc în noul videoclip Holograf. Piesa mi-a plăcut din prima clipă şi cu siguranţă va fi un mare succes! Şi, aşa cum mă aşteptăm, a fost o filmare la care am ras enorm, nici că se putea altfel cu şarmul şi umorul băieţilor de la Holograf!”, a mărturisit Ada Condeescu.
 
Puteţi urmări aici noul videoclip Holograf – “De câte ori să te iubesc”, lansat împreună cu MediaPro Music: