Radu Paraschivescu – Radiografia României cu raze… FM!

07 06. 2010, 00:00

– Vă mai amintiţi de prima radiografie pe care aţi
făcut-o… în scopuri medicale?

Îmi amintesc foarte vag. Eram copil şi am dedus, cu mintea mea
de-atunci, că radiografia avea legătură cu pasiunea mea pentru o
emisiune de la radio („Melodia preferată”). Am fost contrariat când
am intrat în cabinetul de radiologie. Mi s-a părut că pătrund în
decorul unui film SF cu final catastrofic. Până la urmă, am fost
bucuros când am primit asigurări că radiografia nu doare. Iradierea
nu-mi spunea mare lucru pe vremea aceea.
– Ce diagnostic credeţi că îşi pun românii după ce ascultă
„Radografiile” de la Radio InfoPro?

În ciuda pungaşilor care o populează, cred că România emană un şarm
indiscutabil. În ce priveşte cuvântul „Radografii”, el are o
sonoritate vag medicală, iar unul dintre textele mele însoţitoare
este „Vă aştept la un consult de moravuri carpatine”. Nu am
respiraţie şi ambiţii de reformator. Nu mă ocup de însănătoşirea
României sau de fenomenologia cusururilor ei. Observ lucruri, le
tratez în cheie ironică şi mizez pe vioiciunea publicului. Prin
urmare, cred că suntem perfect vindecabili, cu condiţia să nu ne
opunem tratamentului.
– Dintre toate „nesimţirile” obişnuite ale românului, care
vă enervează cel mai tare?

Agresiunea fonică. Vorbitul tare în mijloacele de transport sau în
camerele de hotel, ascultatul muzicii la maximum şi în general
exerciţiile de virilitate pulmonară.
– Ce faceţi atunci când daţi peste bun-simţ?
Nu intru în panică. Zâmbesc lăuntric şi îmi spun că n-am voie să mă
extaziez. În fond, e de sperat c-o să prindem ziua când n-o să mai
premiem normalitatea.
– Cu ce vă place să vă răsfăţaţi?
Dacă aş fi înţelept, aş spune că răsfăţul înseamnă sănătate. Cum nu
sunt, adaug câteva lucruri care îmi colorează viaţa: cărţile,
croissant-ul cu cafea de dimineaţă, meciurile (mă rog, nu toate),
Toscana, sudul Franţei şi prietenii. M-aş simţi şi mai răsfăţat
dacă Poli Timişoara ar lua campionatul, dar mă tem că aici intrăm
deja în utopie.
– Cum arată o zi perfectă pentru dvs.? Dar femeia
perfectă?

Perfecţiunea înseamnă ideal, iar idealul înseamnă intangibil. Nu
cred că există nici zi, nici femeie perfecte. Admiţând că ai lua
premiul Nobel pe la prânz, ai umfla potul cel mare la loto seara şi
ai face amor cu Monica Bellucci noaptea, tot ar apărea o mică
neplăcere.