Realitatea TV şi UNICEF, teledon în sprijinul sinistraţilor

04 08. 2008, 00:00

Pe 4 august, televiziunea organizează un teledon, împreună cu UNICEF şi cu sprijinul Romtelecom şi Romsilva, în scopul strîngerii de fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale comunităţilor afectate de inundaţii. Evenimentul este prezentat de Andreea Marin Bănică, ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF, şi Mihai Tatulici şi va avea ca invitaţi personalităţi din toate domeniile – artişti, sportivi, politicieni, oameni de afaceri, colegi din presă şi din televiziune. Printre invitaţii speciali ai serii se numără preşedintele României, primul ministru şi reprezentantul UNICEF în ţara noastră, Edmond McLoughney. Programul special începe la ora 20.00, iar campania ”România prinde rădăcini" va continua timp de o lună, perioadă în care numerele de telefon şi de SMS vor rămîne la dispoziţia telespectatorilor care doresc să devină donatori.